Maicile de la mănanstirea Paltin (Petru Vodă) – Slavă să aibă

Sfintii inchisorilor comuniste – Martirii neamului romanesc lasati uitarii (VIDEO)

Valeriu Gafencu – mărturisitorul din inchisorile comuniste: „Dumnezeu nu este de vânzare”

Nume dulce şi scump tuturor românilor iubitori ai adevărului lui Hristos, Valeriu Gafencu este poate exemplul cel mai limpede pentru omul zilelor noastre că sângele martirilor rodeşte Viaţă până la sfârşitul veacurilor. Deşi oficial poate că nu suntem foarte aproape de o recunoaştere obştească a sfinţeniei mărturisitorilor români din închisori şi de canonizarea lor, totuşi suntem datori să le cunoaştem jertfa şi să-i cinstim. „Sfântul închisorilor”, aşa cum l-a numit părintele Nicolae Steinhardt pe Valeriu Gafencu, a fost un model de înaltă trăire duhovnicească, căutând permanent să-L slăvească pe Dumnezeu, cu vorba, dar mai ales cu fapta.

Valeriu Gafencu s-a născut la 24 ianuarie 1921, în Basarabia, lângă oraşul Bălţi. De la tatăl său a moştenit o mare dragoste de ţară, iar de la mama, o femeie

Magnetismul parintelui Arsenie Boca

M-am casatorit cu o credincioasa, Emilia, eu fiind ateu pe atunci. Prin ea l-am cunoscut pe Parintele Arsenie Boca, prin 1972. Sotia mi-a propus sa mergem la Parintele Arsenie la Draganescu, dar nu ne-am inteles. I-am dat chiar o palma sotiei, dar pana la urma am plecat impreuna la Draganescu. Acolo era lume multa, din toate partile. La intalnirea cu Parintele, acesta mi-a zis mustrator: “Ai venit ma, ai venit? Tu care bei vin Cotesti, ai cotit-o”. A stat de vorba cu toata lumea, apoi iar mi-a zis: “Ma, n-ai incredere in mine. Vrei s-o bati iar”. La plecare mi-a zis: “Sa mai vii la mine”. M-a atras ca un magnet si l-am vizitat ori de cate ori am avut ocazia.

Si a doua oara cand am venit l-am gasit pe Parintele inconjurat de multa lume. M-am plans Parintelui de locul de munca (eram vopsitor, lucram in mediu de gaze) si mi-a zis: “Lasa ma, ca ai sa te duci la cei cu halate albe”. Peste 2 saptamani, fratele meu, care lucra la spital, mi-a zis ca este un post de zugrav la spital. M-am transferat cu locul de munca la spital, unde am lucrat pana in 1992, cand am iesit la pensie de boala. Cand am mers iar la Parintele Arsenie, mi-a zis: “Cum e, ma, la halate albe?” si i-am spus: “E foarte bine Parinte. Va multumesc ca m-ati ajutat”.

De la o vizita la alta simteam ca ma incarcam cu energie. Cand plecam de la Parintele Arsenie ma simteam usurat. O data m-am plans Parintelui ca sotia mea e cam rea. Atunci Parintele a facut o experienta cu mine. Mi-a spus ca sunt altele si mai rele, apoi m-a rugat sa duc niste bagaje la casa parohiala, peste drum. Am dus bagajele, am intrat si apoi am intrebat daca e cineva acasa. A iesit o persoana cu gura mare: “Ce vrei ma? De ce bati? Vrei sa chem militia?”. “Doamna – am zis – v-am adus niste bagaje”. Ajungand din nou la Parintele, acesta mi-a zis: “Ai vazut ca sunt altele si mai rele?”. Alta data mi-a zis: “Rabda, mai, realitatea, altfel va veti desparti”. (Eugen Butum, 52 ani, Fagaras)

“Noi marturii despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2005

Pictorul si Parintele Arsenie Boca

Odata, m-am dus la Draganescu sa vorbesc cu Parintele. In biserica n-am vazut nici un om cu barba, imbracat in haine calugaresti – asa cum imi inchipuiam ca trebuie sa arate Parintele Arsenie. Acolo era doar un om imbracat in halat alb si cu boneta pe cap. Vazand ca nu pot lua legatura cu dumnealui, m-am hotarat sa plec. Atunci, numai ce vad omul acela imbracat in halat vine catre mine si ma intreaba: “Ce cauti?”.

Eu m-am intors catre dansul si i-am raspuns ca il caut pe pictorul Arsenie. “Ce ai cu pictorul Arsenie?” – ma intreaba dumnealui. “Am si eu ceva” – i-am raspuns. Omul zice: “Vino mai aproape”. Si iar ma intreaba ce am cu pictorul Arsenie si eu iar ii spun ca am si eu ceva. Apoi dau sa plec. Omul acela imi zice cu vorba blanda: “Hai, ma, sa-ti spun eu ce ai cu pictorul Arsenie”. Si incepe sa-mi spuna de ce il caut pe Parintele.

Vazand ca-mi spune gandurile, ca-mi spune de ce am venit la dansul, mi-am dat seama ca omul acela in halat alb nu poate fi decat Parintele Arsenie Boca. I-am zis: “Dumneata esti pictorul si Parintele Arsenie”. Si dumnealui imi zice: “Pe ce te bazezi cand spui ca eu sunt?” si eu ii zic: “Mi-ati spus gandurile mele si de ce am venit, ori altcineva nu putea sa mi le spuna decat Parintele Arsenie”. Si i-am mai zis: “Parinte, inca un om ca dumneavoastra nu mai este in Romania”. Atunci, dumnealui imi zice “Du-te, ma!” si ma mangaie pe fata cu mainile. (Biliboaca Matei, Savastreni)

“Noi marturii despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2005

Vizita parintelui Arsenie Boca

Fratele Silea Miron zicea ca a bagat si el apa in lapte pentru ca sa-si poata achita datoria. Dupa aceea s-a imbolnavit si l-au internat in spital. A stat mult in spital. Odata, zicea el, am auzit usa salonului unde eram eu. Ma uit, nimeni. Se deschide usa si se inchide. Nimeni. Imediat, simt ca se lasa arcurile de la patul meu; dupa un timp, se ridica iar arcurile, se deschide usa si se inchide, dar nu vad pe nimeni. Dupa ce m-am facut sanatos, m-am dus la Parintele Arsenie si l-am intrebat: „Parinte, nu cumva ati fost la mine cand am fost la spital?”. „Ba da, ma, am fost si ti-am vazut suferinta”. Si i-a spus ca aceasta i s-a intamplat din cauza ca a bagat apa in lapte. Toate necazurile sunt ingaduite de Dumnezeu, pentru pacatele noastre. (Morar Gheorghe, Ucea de Sus)

*

Odata am dus trei femei din Sibiu la Parintele, la Draganescu si am stat o zi intreaga acolo, caci ele nu-i vedeau decat spatele (n.n.: in timp ce picta). Spre seara, mi-a zis: „Ada-le aici” si le-am dus in fata Sfintiei Sale. La una i-a zis: „Tu ai venit aici ca ti s-au furat cutare lucruri, dar, mai intai, tu ai furat si de aceea patimesti acum”. La a doua i-a zis numarul avorturilor pe care le-a facut. Acesteia pana la sfarsitul vietii nu i s-au uscat lacrimile si a facut milostenie cu nemiluita. La a treia i-a zis: „Ai facut trei case din furt, dar nu vei avea niciodata multumire si pace”. Si asa a fost; a avut o boala cumplita. (Ana Bichi, Sibiu)

*

S-a dus un cetatean la Draganescu si Parintele Arsenie era pe schela, pictand. De cum l-a vazut pe Parintele, omul a strigat: „Parinte, eu am dreptate, dar tribunalul nu-mi da dreptate si mi-a luat mostenirea”. Parintele coboara repede de pe schela si-i spune: „Ma omule, daca oamenii iti fac dreptate, atunci Dumnezeu ce sa-ti mai faca?”. Si l-a calmat pe cel in cauza, incat a plecat omul linistit si foarte impacat, renuntand de buna voie la mostenire! (Silvia Patrucean, Sibiu)

Parintele a spus ca „este mai mare pacea ca dreptatea”. (Burs Maria, Ucea de Sus)

“Noi marturii despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2005

“Vasile, tu ti-ai ales avere, nu muiere”

In 1941 a venit la Parintele Arsenie Boca pentru sfat si un frate al meu, Vasile, casatorit in satul Calbor, langa Fagaras. Venise pentru ca se gandea ca va fi chemat si el in razboi si sa primeasca binecuvantare. Cand a ajuns in fata Parintelui, fara sa-i spuna cine este, parintele i-a spus: „Vasile, tu ti-ai ales avere, nu muiere. Pentru asta vei suferi toata viata.”. Atat i-a spus. Si asa a fost. El isi luase o fata bogata, cu pamant nesfarsit. Cand au venit comunistii, i-au luat si pamantul de sub casa lui. (Pr. Sofonea Ioan, Sibiu)

Prin anul 1985 am fost la Parintele Arsenie cu o fotografie a parintilor mei. Cand a vazut fotografia mi-a zis: „Mai, sa stii ca lui taica-tau ii va taia piciorul si va ramane in pensie”. Acest lucru s-a si intamplat, dar nu imediat, ci dupa 7 ani si 2 luni. Parintele Arsenie ne stia si trecutul si viitorul. (M.S., Victoria)

Eu sunt la a doua casatorie, binecuvântata si aceasta de Parintele Arsenie. Când eram casatorit cu prima sotie, l-am rugat sa mijloceasca ca sa ne binecuvânteze bunul Dumnezeu cu copii. Apoi i-am spus ca sotia avusese doua sarcini extrauterine. Dânsul mi-a raspuns: „Minte, ma, dar daca n-a vrut sa alapteze copii, va alapta cancer”. Într-adevar, a murit de tânara, cu cancer la piept. (Dumitru Matronea, Sibiu)

“Noi marturii despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2005

Iustinian Chira la biserica din Ieud

Ioan Ianolide – Eliberarea din inchisoare

Era luna iulie şi încă ni se spunea că nu vom fi eliberaţi dacă nu ne reeducăm. În starea în care mă găseam eu nu mai aşteptam decât moartea. Totuşi în zilele din urmă ale lunii au început să plece sute de oameni zilnic.

Am fost dus în celular. Mi s-au dat zdrenţele personale pe care le mai aveam după mai bine de 20 de ani de temniţă. Încă nu ştiam şi nu credeam că voi fi eliberat. Totuşi în ziua de 31 iulie mi s-a pus în mână foaia de eliberare şi un bilet de tren până la Bucureşti. Am avut un şoc şi am plâns spasmodic… Nu-mi venea să cred. Nu ştiam unde să mă duc şi nici cine mai trăia din familie. Tata fusese categorisit chiabur şi deci era greu de crezut că familia mea mai locuia în casa bătrânească. Nu ştiam decât de o rudă mai îndepărtată din Bucureşti care avea şanse să fi supravieţuit şi am cerut să merg la ei. Mi se părea că se învârteşte totul cu mine.

Imagini de la manastirea Rohia

Mai multe, aici.

Scopul casatoriei – Pr Arsenie Papacioc

IMPRESIONANT: Marturia Parintelui Pantelimon despre Arsenie Boca

La manastirea Ghighiu, in buza Ploiestiului, isi traieste batranetile unul dintre ultimii ucenici ai Parintelui Arsenie Boca, cel numit cu atata dragoste si evlavie, “Sfantul Ardealului”.

Cu mult inainte sa-ti dea binete si sa-ti vorbeasca, parintele Pantelimon te intampina cu un zambet cat o latifundie de lumina, plutind spre tine printre stupii de-albine pe care ii pastoreste in clipele dintre rugaciuni. Chipul sau ascutit prin post aspru, pe care flutura o barba alba si rara, iradiaza un soi de inocenta copilareasca, in vreme ce ochii par ca tradeaza o taina care il bucura permanent. Taina si bucuria credintei traite deplin. La 83 de ani, viata sfintiei sale e un sir de incercari pe care le-a transformat in trepte spre mantuire. Asa l-a invatat duhovnicul sau dintai, parintele Arsenie Boca, a carui amintire o poarta nestinsa in suflet si despre care vorbeste greu. Smerit, batranul calugar de la Ghighiu se teme sa nu fie acuzat de trufie, facandu-si, Doamne fereste, reclama, pe renumele celui mai mare duhovnic al Transilvaniei.

In anii ’50, parintele Pantelimon a fost calugar la manastirea Brancoveanu, de la Sambata de Sus, din Fagaras. Pe urma, a suferit pentru credinta in temnitele comuniste mai multi ani. I s-a interzis sa reintre in manastire si abia in 1980 s-a adapostit la Ghighiu, unde a fost preotit si unde slujeste si azi. Interviul pe care il publicam a fost realizat in toamna anului 2007.

“Un cuvant ca de foc”

– Cum l-ati cunoscut pe Parintele Arsenie Boca?

La definiţia păcatului

„Rădăcina necazurilor e aceeaşi cu rădăcina răutăţilor: păcatul – înfrângerea morală a omului, când el conspiră cu diavolul contra Legii lui Dumnezeu. Atunci se transformă omul – fiul lui Dumnezeu în fiul diavolului, prin ascultarea de acesta. El îi imprimă spiritului, minţii şi inimii, pecetea firii sale: autonomia, răzvrătirea şi autoîndumnezeirea.

Cu pecetea acestor caracteristici iese din împărăţia Harului sub focul mâniei lui Dumnezeu, ajungând fiul pieirii. Necazurile, târcoalele morţii, sunt numai primele unelte ale lui Dumnezeu, ca să-l trezească şi să-i deschidă ochii să vadă că aşa merge în întuneric, în împărăţia morţii.

Dacă omul stă prea mult în ascultarea celui viclean, pierde credinţa, i se întunecă mintea, nu mai ascultă de nimeni, face din necazuri „motiv” de necredinţă, a cărei final e fie sinuciderea, fie nebunia.

Când oamenii o apucă pe acest „drum larg” al pieirii, când – cu timpul – relele devin deprinderi, „a doua natură”, să te ferească Dumnezeu să le stai în cale şi să-i opreşti. Te vor călca în picioare, te vor dispreţui, din retrograd nu te vor scoate, din anacronic nu vei ieşi decât suflându-te din cale sau răstignindu-te pe cruce.

În „lumea aceasta” nu poţi crede în Dumnezeu nepedepsit.

Şi, pentru credinciosul luminat de Har, soarta aceasta e firească: viaţa lui Iisus se arată şi în ucenic. Acela e ucenic, care are iubirea de Dumnezeu şi de oameni până la cruce: Nu urăşte oamenii de pe nici o cruce pe care-l răstignesc ei. Aceasta este iubirea care nu cade niciodată. Aceasta e porunca supremă, Testamentul lui Iisus Hristos: cauza lui Dumnezeu pe pământ, pentru care ucenicii Săi nu-şi cruţă viaţa. Aşa se biruie diavolul.”

Sursa: P.S. Daniil Stoenescu, Ieromonah Arsenie Boca, Părintele Arsenie – Omul îmbrăcat în haină de in şi îngerul cu cădelniţă de aur, Editura Charisma, Sinaia, 2009, ed. a II-a.

Parintele Amfilohie Branza – Criteriile mantuirii

Desteapta-te, romane!

Parintele Justin Parvu: „Trebuie să păstrăm linia Sfinţilor”

– Cei ce mărturisesc apărându-şi credinţa sunt ca nişte apologeţi ai vremurilor acestora. Este dovadă de curaj şi de sacrificiu să mărturiseşti pentru că astăzi, când adevărul este sistematic ascuns cu meşteşugire diplomatică, riscul este foarte mare: să-ţi pierzi serviciul, să ajungi pe drumuri, să intri la puşcărie, să fii caterisit…

“- Părinte, Biserica este astăzi clătinată de multe devieri. Ce atitudine să avem faţă de ele?

– Nu poate fi vorba despre un eroism exagerat?- Nu este un eroism deloc, ci frica de a nu-ţi vinde sufletul, este o datorie. A nu mărturisi este exagerat, a tăcea este mai grav.

– Şi când trebuie să taci?

– Când o fi timpul. Trebuie să ştii când să taci şi când să mărturiseşti. Dar de cele mai multe ori tăcerea este ascundere a acestor realităţi, o trădare a

Aspazia Oțel Petrescu: „Rugăciunea mi-a salvat viaţa”

Doamna Aspazia Oţel-Petrescu este una dintre multele femei care au pătimit ani de zile în temniţele comuniste, având în suflet o necuprinsă dragoste de neam şi ţară. În cei 14 ani de detenţie a trecut prin închisorile de la Mislea, Dumbrăveni, Miercurea-Ciuc, Jilava, Botoşani şi Arad. A răbdat chinurile la care a fost supusă cu vitejie şi credinţă în Dumnezeu, iar Domnul cel Atotmilostiv i-a purtat de grijă, a mângâiat-o şi i-a adus bucurii duhovniceşti, ajutând o să depăşească momentele critice. Fie ca jertfa ei, precum şi cea a tuturor celor întemniţaţi pentru credinţa lor, vii sau mutaţi la Domnul, să ne dea şi nouă curaj în lupta cu propriile păcate, cu patimile şi ispitele, îmbărbătându-ne pentru a duce lupta cea bună, păzindu-ne împotriva necredinţei ce caută să stăpânească astăzi lumea. (R.T.)

– Cum priviţi acum perioada detenţiei?

– O consider o onoare, aşa cum şi Petre Ţuţea o considera. Am un moment de emoţie…(lăcrimează, n.red.)…, toţi îl avem, când ne gândim ce mare onoare ne a făcut Dumnezeu că ne-a aşezat pe o linie care a fost deschisă cu atâţia ani în

Intoarcerea la Hristos – Ioan Ianolide

Intoarcerea la Hristos – Editia completa