Parintele Arsenie Papacioc – Eroul Lui Hristos

Cuvânt de bucurie al Părintelui Arsenie Papacioc

Iubiți copii ai lui Hristos,

1. Bunul Dumnezeu ne-a creat singur numai pentru El – nu și pentru dracu sau patimi. Ne-a creat dintr-o fără margini iubire.

2. Trebuie să-i dovedim și noi iubire, fie direct, fie iubind semenii noștri și întreaga creație.

3. Nu-i niciodată cineva degeaba lângă tine, dă-i ceva, nu din ceea ce ai, dă-i din ceea ce ești.

4. Prin marea Întrupare Hristos ne-a adus mai mult decât ne-a pierdut Adam: îndumnezeirea după har și putința de a ierta – deci prețuim cât prețuiește El (după trup). A fost una cu noi și acum noi suntem una cu El.

5. E foarte dureros că pierdem timpul care e foarte scump la Dumnezeu și că se intră într-o dulce nepăsare.

6. Trezește-te frate și întreabă-te cine ne-a făcut și pentru ce ne-a făcut – sigur – să fim împreună cu El în marea Fericire veșnică lângă Maica Domnului ca îngerii.

7. Maica Domnului este o nouă lume. Cât poate Dumnezeu cu puterea poate și Maica Domnului cu rugăciunea. Consider că e supărată pe toți care nu-i cer nimic.

8. Iertați fără amânare. Iertarea este mai mare decât jignirea pe care considerăm că ți s-a făcut pentru că iubirea lui Dumnezeu este mai mare decât ura și dușmănia satanică.

9. Să ne iubim fraților. Nu mai este vreme și de altceva. Nu mai judecați cu inimă rea pe alții, luați câte o gură de aer creștin și păstrați-vă inima într-o veselie răcoritoare; aceasta vă poate înlocui nepăsarea sufletului și să rămâneți într-o mare apropiere de inima Domnului Iisus Hristos, Care a aruncat focul pe pământ și a zis: „Ce alta doresc decât să țineți cu strășnicie flacăra aprinsă și înțelegeți că omul nu este lup, ci este dumnezeu pentru om“.

10. Ca să puteți respira aerul îngerilor rămâneți într-o ne-schimbată prezență creștină care este mai plăcută la Dumnezeu decât o obișnuită și pretențioasă nevoință.

11. Încercați să vă cunoașteți zborul pe singura direcție – Iisus Hristos.

12. Și… hai, veseliți-vă!

Asasinarea lui Eminescu (II)

Asasinarea lui Eminescu

O ORĂ PENTRU TRASEUL: CASA LUI MAIORESCU – CAPŞA – COTROCENI – BĂILE MITRAŞEVSCHI

Ce a discutat Maiorescu cu Eminescu în dimineaţa zilei de 28 iunie 1883 nu se ştie. Putem însă să stabilim cu exactitate cît a durat acea vizită. Se ştie că Eminescu a sosit cu trăsura la ora 10. Procesul-verbal încheiat de poliţie la Băile Mitraşevschi este întocmit la ora 19 şi se consemnează, pe baza declaraţiilor unor martori, că Eminescu ar fi stat în baie 8 ore (D26, p. 22). Aşadar, sosise acolo la ora 11. Măcar în legătură cu aceste ore există dovezi asupra cărora nu planează semne de întrebare. În privinţa sosirii la Maiorescu avem însemnarea din 28 iunie 1883 (D7, p. 8) dar şi mărturia fiicei acestuia, Livia, făcută în scrisoarea trimisă în aprilie 1939 lui I. E. Torouţiu (D24, p. 21). Livia a fost, cu certitudine, alături de mama sa, de faţă la sosirea lui Eminescu. Micile diferenţe dintre textul lui Titu Maiorescu şi textul Liviei sînt o bună dovadă că aceştia povestesc o întîmplare la care au luat parte. În privinţa

Arsenie Boca – Despre Prietenie

„…cea mai buna dobanda este un prieten credincios. Un prieten bun si sincer este mai apropiat decat orice ruda. Sa nu faci cunostinta cu omul viclean. Prietenia cu cel viclean este prietenie cu diavolul.

Cu cei ce te viziteaza numai ca sa-si omoare timpul si sa ti-l omoare si pe al tau, vorbeste cu ei despre Hristos, despre moarte, despre viata viitoare, despre judecata si despre iad, si atunci ori se vor duce acasa folositi, ori nu vor mai veni la tine sa-ti rapeasca timpul. ”

Dostoievski si crezul crestin

„Arta este o necesitate umană primară, ca pâinea şi apa. Nevoia de frumos, ca şi creaţia care o întruchipează, este inseparabilă de om, iar fără ea omul poate că n-ar dori să traiască pe pământ.” (Dostoievski)

F.M. Dostoievski este, siguranţă, cea mai importantă personalitate a literaturii ruse din a doua jumătate a secolului al XlX-lea. Despre Dostoievski s-a scris foarte mult, fiind studiat nu numai ca romancier, ci şi ca gânditor religios, autor de adevărate tratate de morală sau psihologie, scriitor normativ pentru politică şi chiar metafizică. Dimensiunea religioasă a operei lui Dostoievski merită, însă, pe mai departe, atenţia omului credincios. Câteva reflecţii pe această temă sunt prezentate în continuare.

De vorbă cu părintele Zosima

La Dostoievski convertirile personajelor sunt spontane, năvălind peste cititor şi copleşindu-l. Un astfel de caz este cel al ofiţerului Zinovie care se pocăieşte într-o dimineaţă luminoasă de iunie când, deschizând fereastra, observă verdele orbitor de frumos din grădină, aude ciripitul păsărelelor şi simte căldura soarelui ce răsărea. Însă, cu toată bucuria de afară, peste sufletul său apăsau munţi de remuşcare pentru că, în urmă cu o noapte, îşi bătuse ordonanţa fără un motiv anume. Afanasie stătuse drept înaintea sa, ca şi când s-ar fi aflat pe front, tresărind la fiecare lovitură, fără a îndrăzni măcar să ridice braţul ca să se apere. Amintirea aceasta îi rămăsese înfiptă ca un ac ascuţit în inimă, în timp ce stătea nemişcat privind soarele ce scălda pământul în lumină. Zinovie se căieşte, plânge cu lacrimi, intră la Afanasie şi îi cere iertare, îngenunchind înaintea sa, apoi merge la comandament, îşi dă demisia şi se călugăreşte, ajungând stareţul Zosima din romanul Fraţii Karamazov.

Dostoievski pune în stareţul Zosima tot ce este mai frumos în sufletul unui om: dragostea, blândeţea, bucuria, compasiunea, fericirea. Părintele Zosima, stareţ peste două sute de călugări, era un monah plin de viaţă, un om luminos care proclama iubirea ca fiind cel mai înalt sentiment. El considera că “oamenii au fost făcuţi să fie fericiţi” şi că “viaţa e o bucurie fără seamăn, nu o vale a plângerii şi a umilinţei”. Stareţul îi învăţa pe ucenicii săi că raiul este posibil şi pe pământ cu o singură condiţie: ca oamenii să accepte adevărul, care este iubirea aproapelui, şi să fie conştienţi că “fiecare în parte este vinovat pentru toţi (…) şi pentru fiecare dintre ei în parte”.

Parintele Justin Parvu: De ce nu mare are tineretul de azi puterea curajului de atunci?

Arsenie Papacioc: “Adevărul este singurul care odihneşte” (VIDEO)

„Dumnezeu da harul, dar nu le da la milogi, le da la eroi!”

Trãiesc flãmând, de Valeriu Gafencu

Trãiesc flãmând, trãiesc o bucurie,
Frumoasã ca un crin din Paradis,
Potirul florii e mereu deschis
Si plin cu lacrimi si cu apã vie,
Potirul florii e o’mpãrãtie.
Nu plãngeti cã eu mã duc pe lângã voi,
Sau c’o sã fiu zvârlit ca un gunoi,
Cu hotii în acelasi cimitir.
Cãci crezul pentru care m’am jertfit,
Cerea o viatã grea, o moarte de martir.
Cãnd rãii mã defaimã si mã’njurã
Si’n clocot de mânie ura-si varsã,
Potirul lacrimilor se revarsã
Si-mi primeneste sufletul de zgurã,
Atunci Iisus de mine mult se’ndurã.

Cum l-a salvat de la moarte “fascistul”, “extremistul”, “criminalul” VALERIU GAFENCU pe evreul Richard Wurmbrand

Manastirea Prislop

Gazeta de Maramures: Eroii rezistentei anticomuniste

http://www.gazetademaramures.ro/images/supplement/gazeta-eroii-rezistentei-anticomuniste-21.pdf

Părintele Amfilohie la librăria Sophia, 6 martie 2012

Parintele Arsenie Boca – Unde Il gasim pe Iisus

Voi ştiţi despre Iisus o mulţime de lucruri, dar încă nu-L ştiţi pe El. Şi până nu-L găseşti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, Nu-ţi găseşti nici sensul tău, nici sensul lumii.

Unde Îl găsim pe Iisus? :
1 Ascuns în poruncile Sale.
2 Descoperit în Tainele Sale.
3 Nevăzut de faţă în orice suferinţă în viaţă, în orice cruce a vieţii. 4 Întreg în Biserică, în marea obşte a credincioşilor.

ARSENIE BOCA

Parintele Arsenie Papacioc, despre viata in pustie si cea din inchisoare: „În pustiu luptai cu dracul. Dracul credea în Dumnezeu. Se temea de El”

Acum, vă daţi seama, în închisoare nu credeau în Dumnezeu, nenorociţii paznici. Şi erau foarte sălbăticiţi, îndârjiţi. La Aiud am avut un şef de gardieni acolo, la zarcă, se numea biro. Pe ungureşte înseamnă primar. Era rău de tot. Să revin: cei de la puşcărie nu credeau în Dumnezeu. Şi erau primejdioşi. În pustiu luptai cu dracul. Dracul credea în Dumnezeu. Se temea de El. Puteai să-l ţi pe diavol la distanţă, de aceea nu mă speriam. Că te trăgea, trăgea haina de sub tine, o blană de piele pe care stăteam lungit noaptea. Se întâmplau multe lucruri. Dar nu era primejdios. Eram totuşi liber. Şi oamenii nu preţuiesc viaţa de libertate. Mai mult, nu preţuiesc suflarea şi răsuflarea, că tot de la Dumnezeu sunt. Nu-i supărat Dumnezeu pe noi atât de mult pentru păcate, cât este supărat că suntem nepăsători. Asta trebuie propovăduit la toată lumea.

Şi vă spun şi eu vouă, acum, tot aşa. Faceţi act de prezenţă la Dumnezeu: „Doamne, Tu m-ai făcut, Tu mă iei”. Ne-a creat singuri numai pentru El, nu şi pentru dracul, pentru patimi. Nu ne jucăm cu timpul vieţii noastre. Am avut ocazie să fiu chemat de multe ori la căpătâi de morţi. Că eu, peste cinci ani, împlinesc o sută de ani de viaţă pe acest pământ. Am avut o viaţă trăită cu adevărat: puşcării, viaţă intensă, viaţă care măsura suflarea şi răsuflarea zi de zi, clipă de clipă chiar. Deci te obliga să iei o atitudine. Căci nu puteai să cedezi: era proba de credinţă sau de necredinţă. Nu te jucai.

Dar nu m-am folosit aşa, până în adâncul deliberativ al lucrurilor, ca la căpătâiul morţilor. Ţipete… sentimente omeneşti… muribunzii vedeau draci, aşa cum ştim că vin. Vedeau păcatele aşa cum le-au făcut, nu cum le-au spovedit. Și vroiau sa le spovedească, dar nu mai puteau… Înapoi nu se mai putea, căci venise aia, moartea. Moartea nu vine să-i faci o cafea. Vă daţi seama ce spaimă era, că erau suflete trezite acum, înainte de moarte, şi intrau într-un necunoscut şi începeau să apară toate aşa cum ni se arată în Scripturile divine. Spune aşa un Sfânt Părinte: „Aş vrea să înţelegeţi: dacă chinurile iadului sunt la nivelul chinurilor din ziua morţii, este destul”.

Este groaznic. Şi uite, toţi doreau să mai trăiască o zi. Şi zicem noi, care ne scăldăm în ani: „Ce faci într-o zi?” Nu într-o zi, într-o clipă poţi să faci mult! Că Dumnezeu n-are nevoie de cuvintele noastre, are nevoie de inima noastră. Şi putem să I-o dăm într-o clipă.

Lumea Credintei

14 Mai – Sfinţii închisorilor. Hramul Mănăstirii Petru Vodă

 

Suferintele si prigoanele Maicii Pangratia de la Mănăstirea Viforâta, în închisorile comuniste – „Eu am partidul meu, partidul lui Dumnezeu, nu al vostru”

Arsenie Papacioc: „dracul e un tolerat, nu e o putere”

Părintele Arsenie Boca despre cunostinte

Toate cunostintele noastre sunt nefolositoare dacă nu-L cunoastem pe Iisus Hristos. Sufletul care zăboveste în înstrăinarea de Dumnezeu, de Izvorul Vietii, de principiul Binelui, zadarnic mai visează că creste si merge înainte.

Părintele Arsenie Boca

Arsenie Papacioc: Diferenta intre drama si tragedie

Diferenta intre drama si tragedie e ca in drama eroii biruiesc, in tragedie eroii sunt infranti. Noi nu avem tragedii. Avem numai drame. Eroii nostri au biruit, toti! Dovada este ca Mantuitorul, Care este de-a dreapta Tatalui, a zis: „Vi s-a dat toata puterea, in cer si pe pamant”. Si a mai zis ceva care ne priveste direct: „indrazniti! Eu am biruit lumea!” Cine a biruit? Satana? Cine a biruit? Cei care au lovit? Cei care L-au rastignit?