Paul Fotiou, un rabin care s-a convertit la Ortodoxie

Printre numeroșii oameni convertiți la ortodoxie se numără și rabinul evreu Paul Fotiou din comunitatea evreiască din Arta, Grecia, care s-a convertit de la iudaism și a fost botezat ortodox împreună cu familia sa. Arhimandritul Nektarios Ziompolas scrie următoarele despre Paul Fotio:

„Am ajuns să-l cunosc pe Paul Fotiou întâlnindu-l în diverse locuri și biserici sfinte din Atena unde predica și l-am auzit discutând deseori despre cum s-a convertit de la iudaism la ortodoxie. Îl ascultam cu înfiorare și emoție și aveam mereu întrebări pentru el. Trăia cu intensitate viața sacramentală a Bisericii. Fața și personalitatea sa impuneau respect, aproape că „mirosea” a tămâie. Voi povesti un moment anume legat de Paul Fotiou la care am fost și eu martor. Din câte îmi amintesc, s-a petrecut între 1960 și 1962 la Atena.

Bartolomeu Anania, despre familia lui Iisus Hristos

‎”Asisti la o piesa de teatru, dar nu esti actor. Asisti la un concert de muzica, dar nu esti muzicant. Asisti la un intrecere atletica, dar nu esti sportiv.

Dar participi la o masa, nu doar asisti, pentru ca faci parte dintre meseni, participi la viata de familie pentru ca faci parte din familie. La slujba se participa, pentru ca toti credinciosii fac parte din aceeasi familie a lui Iisus Hristos, care se cheama Biserica” – Bartolomeu Anania

Pr. Amfilohie Branza – „Suntem mamaliga la ora asta, e un crestinism vlaguit” !

Deschide bine ochii! HRISTOS in mijlocul nostru.

Manastirea Prislop, mai 2012 – Oameni si flori (VIDEO)

Parintele Arsenie Boca: „Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri, iar Dumnezeu se roagă de om să-şi schimbe purtările”

Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri, iar Dumnezeu se roagă de om să-şi schimbe purtările. Socotiţi şi voi, care de cine să asculte întâi? Să nu daţi vina pe Dumnezeu că El ne usucă pământul de sub picioare şi vlaga din oase. Să nu-i faceţi nedreptatea aceasta!”

“Eu nu vă dau canoane ca ceilalţi preoţi, mătănii, rugăciuni, post, ci îndemn să vă schimbaţi purtările şi să-i mulţumiţi lui Dumnezeu de crucea pe care v-a dat-o, căci Sfânta Biserică şi Sfânta Împărtăşanie le ştiţi, dar faptul acesta l-am găsit de cuviinţă să vi-l spun mai mult. Vreau să vă schimb lacrimile voastre în bucurie, mulţumind lui Dumnezeu de toate durerile şi schimbându-vă purtările, vă veţi bucura. O veţi face?“

Jonathan Jackson, actorul convertit la ortodoxie, premiat la EMMY, multumeste Sfintei Treimi si monahilor de la Athos! [VIDEO]

Actorul Jonathan Jackson si-a gasit calea spre ortodoxie trecand prin Romania

Trandafir portocaliu

Foto: Lavinia RADU

Un director de ziar acuza masoneria de colapsul Greciei

Conducerea bisericească se află în „letargie” premeditată. Nelinişti vii faţă de tăcerea acesteia. Care este datoria istorică a Bisericii în cazul concertului masonic şi a cuvântării propagandistice a unui şef mason care au avut loc în Biserica Sfântului Gheorghe din Kerkira.

Statul se află în prăbuşire. Regimurile politice, care nu cred în idealuri, în valori, în instituţii şi nici în Dumnezeu, au distrus totul şi au falimentat Statul Elen. Aceste regimuri au servit intereselor ţărilor străine. Au luat parte la comploturi străine în privinţa chestiunilor naţionale şi a mersului ţării noastre. S-au întovărăşit cu puterile duşmane distrugând în chip demonic valorile

Nicolae Steinhardt: Despre bunatatea sufleteasca

Degeaba le-am avea pe toate: inteligenţa, cultura, iste¬ţimea, supracultura, doctoratele, supra doctoratele (ca profesorul din Lecţia lui Eugen Ionescu), dacă sun¬tem răi, haini, mojici şi vulgari, proşti şi nerozi, doi bani nu facem, se duc pe apa sâmbetei şi inteligenţa, şi erudiţia, şi supradoctoratele, şi toate congresele internaţionale la care luăm parte, şi toate bursele pen¬tru studii pe care le câştigăm prin concursuri severe.

Nimic nu poate înlocui şi suplini niţică bunătate sufle¬tească, niţică bunăvoinţă, toleranţă, înţelegere. Niţică susţinută bună-cuviintă.

Liturghie – Tudor Gheorghe

Pilda: Încredere

Un om călătorea pe un drum de ţară, împreună cu soţia sa. Obosiţi de atâta mers şi văzând că îi prinde noaptea pe drum, cei doi călători au vrut să tragă la un han. Dar hangiul, om rău, a refuzat să-i primească, spunându-le că nu mai are camere libere. Nevasta omului s-a arătat nemulţumită.
– Ei, lasă, femeie, a încercat să o liniştească omul, lasă, că ştie Dumnezeu ce e mai bine!
– Mai, omule, zise atunci femeia sa, dar ce poate fi bine când, uite! – nu avem unde sta peste noapte?!
În sfârşit, au plecat mai departe şi, spre bucuria lor, au întâlnit un ţăran, om sărac, dar bun la suflet. Văzând că i-a prins noaptea pe drum, ţăranul i-a primit cu drag în căsuţa lui. 

Parintele Justin Parvu: „Dacă nu facem investiţii româneşti, dacă nu ne promovăm cultura şi obiceiurile, riscăm să pierim ca neam”

Părinte, cum vă explicaţi faptul că de abia acum, după mai bine 20 de ani de la căderea comunismului în România, martirii din temniţele comuniste încep să fie cinstiţi, prin acest loc Canalul, care adăposteşte rămăşiţele a mii de foşti deținuți, închiși pentru că nu au vrut să îmbrățișeze doctrina ateistă?

Am fost şi sunt foarte emoţionat pentru faptul că văd cu ochii mei cum un episcop al Bisericii noastre înalţă o mănăstire în cinstea celor ce nu mai sunt, cum zice Nichifor Crainic, celor ce sunt martiri ai Bisericii şi neamului românesc, jertfiţi aici la Canal şi în toate celelalte temniţe comuniste, pentru ca noi să avem azi un neam încă ortodox. Acesta a fost visul meu, încă de când am ieşit din închisoare, să înalţ o mănăstire în cinstea acestor martiri. Iată că văd acest vis realizat şi nu pot decât să mulţumesc Maicii Domnului şi colegilor mei, care veghează acolo de sus, că mi-au îngăduit mie, nevrednicului, să duc acest vis la bun sfârşit. Pentru mine, acest eveniment realizat prin osteneala şi râvna Înalt Preasfinţitului Teodosie, reprezintă cea mai mare împlinire a mea, la aceşti ani ai bătrâneților mele. Aş putea zice acum liniştit, odată cu bătrânul Simeon: „Acum slobozeşte pe robul Tău Stăpâne, după cuvântul Tău în pace”, dar mai am o nelinişte: să îi văd pe aceşti martiri canonizaţi. Sfintele lor moaşte izvorăsc pretutindeni mireasmă şi vindecări, osemintele lor au ajuns la închinare până şi în Ţara Sfântă, la Sfântul Munte Athos şi în multe locuri ale pământului, de unde mă sună părinţi şi maici că sfinţii izvorăsc mir şi mireasmă nemaiîntâlnită. Vreau să văd ziua când nu ne vom mai teme că avem în bisericile noastre la închinare moaştele acestor sfinţi mucenici, că au ajuns să fie slăviţi peste hotare mai degrabă decât în ţara lor.

Credeți că Ortodoxia şi, implicit, credinţa în Hristos, au fost principalele cauze pentru care s-au creat aceste lagăre şi închisori comuniste?

Bineînţeles, comunismul nu a avut alt scop decât denigrarea Ortodoxiei. Nu vedeţi că a fost introdus în special în țările ortodoxe? Nu aveau ceva împotriva noastră, ci împotriva Hristosului din noi. Erai bandit şi duşman al poporului dacă mărturiseai credinţa în Hristos. Asta era cea mai frecventă întrebare a lor: Mai crezi măi, banditule, în Dumnezeu? Erai foarte uşor eliberat dacă semnai că nu vei mai merge la biserică sau că nu mai crezi în Dumnezeu. Totul era materialism, care s-a reflectat şi în natură. Se punea foarte mult accent pe munca aceasta materială, iar Canalul este un exemplu elocvent. Aici materialismul a înghiţit mii de victime şi ştiţi foarte bine ce presupunea munca aceasta forţată la Canal. Canalul nu era decât o fabrică satanicească de înghiţire a fiilor scumpi ai neamului românesc. 

Câte lacrimi şi sânge nu au înghițit Canalul şi Dunărea noastră? Cu sângele lor sfinţit, Dunărea a traversat toată Europa şi i-a sfinţit pământul. Apoi lacrimile celor de acasă, mamele, soţiile şi copiii care își așteptau pe cei dragi ai lor să se întoarcă şi mulţi dintre ei nu s-au mai întors niciodată. Au dus cu ei în adâncurile acestui pământ şi dorul de casă şi dorul de neam şi credinţa lor nevinovată. Câte crime nu a făcut şi face acest materialism, în care Dumnezeu nu există sau a murit! Omul materialist este folosit în planul satanic de distrugere a omenirii şi a lui Dumnezeu din lume. Dar noi ştim că nu aici avem cetate stătătoare, aici suntem doar pribegi şi călători pe drumul mântuirii. Casa Tatălui nostru este în ceruri şi aceşti martiri nu au vrut să slujească pe tatăl acestei lumi, tatăl minciunii, diavolul. De aceea ei, aceşti mucenici, şi sunt acum fii ai Tatălui ceresc, ai Împărăţiei cerurilor. Avem datoria sfântă de a ne cinsti aceşti martiri şi a chema ajutorul lor în rugăciunile noastre. Dacă nu îi canonizăm şi nu îi cinstim, nu vom șterge niciodată această pată de pe obrazul neamului românesc. Pentru jertfa lor, Dumnezeu nu a îngăduit ca acest neam să fie cotropit, pentru că asta ar fi urmat, acesta era planul lor, să cucerească România şi toată Europa. De altfel şi scopul construirii acestui Canal în perioada comunistă era tot în favoarea Rusiei, la ordinele şi directivele Moscovei. Ei aveau interes aici să cucerească această zonă ca apoi să aibă acces spre Europa, să ducă mai departe comunismul bolşevic, în toată Europa. Dar Dumnezeu i-a oprit, pentru sângele acestor tineri nevinovaţi, care a strigat înaintea Tronului Dumnezeirii.

Dar Europa nu reacţiona la tot ce se petrecea în România? Nu au încercat să stopeze această gură de Canal spre comunism? 

Se auzise în Europa de scopul acestui Canal. Se tot vorbea că ne salvează Europa. Dar eu nu am crezut niciodată în salvarea Europei, şi nici a Americii. Erau sărmanii dobrogeni arşi de soare şi înnegriţi de dogoarea lui. Că eu m-am mirat când am fost adus în detenţie, în Deltă. Mă uitam la oamenii ăştia vineţi la faţă, negri, slabi, cu ochii în fundul capului şi uscaţi. Şi mă întrebam: măi, ce sunt aşa aicea? Dar ei, sărmanii, la ora 8 dimineaţa începeau muncile şi care ţineau până la 10-11 seara, încât bietul român nu mai avea sânge în faţă… Dar în general nu s-a ocupat nimeni de periferia aceasta românească, şi nici cu atât mai mult acum. S-ar putea face atâtea lucruri frumoase pe aceste plaiuri dobrogene. Dar cine să investească în Biserică şi cultură? Europa? Măi, Europa pentru noi e mormântul Ortodoxiei, Europa pentru noi este moartea noastră şi spirituală şi materială. Noi nu avem nevoie de Europa aceasta, care s-a transformat în noul socialism.

Noi nu ştim să ne promovăm valorile naţionale, aşa cum o fac celelalte state europene. Românul nu cumpără decât produse străine, când are aici şi vaca cu lapte, şi holdele cu grâne şi munţii cu aur. Dar este o stare programată, astfel încât românul să piară şi toate valorile lui. Dacă nu facem investiţii româneşti, dacă nu ne promovăm cultura şi obiceiurile, riscăm să pierim ca neam. Aţi văzut grecul, italianul sau germanul să cumpere produse chinezeşti sau roşii turceşti? Nu, doar românul cumpără toate otrăvurile străine, fără să îşi dea seama că distruge piaţa românească. Dacă s-ar pune de acord acum toţi cei care mai simt româneşte să nu mai cumpere nimic decât produse româneşti, ia să vedeţi cum crește şi economia şi bogăţia culturală a ţării. Europa şi occidentalii trăiesc bine, dar pe seama cui? Tot pe seama românilor care au făcut muncile cele mai grele şi cele mai de jos în toată Europa. Dar noi alegem primari care fac investiţii europene. Nu vedeţi că este de fapt o cenzură, să nu mai putem face nimic fără acordul lor? La prefectură nu se mai face nimic fără acordul lor; hai să facem cu Europa; nu se face nimic fără avizul Europei. Păi prefectul trebuie să aibă avizul Europei, ca să fac eu ceva aici în comuna mea? Nu se interesează primarii că bătrâna aceea săracă e cu geamurile sparte. El se plimbă, aşteaptă alegeri. Aici e greşeala mare a oamenilor Bisericii care nu se bagă, chipurile, dar ei zac în indolenţă multă. Şi aşa vrăjmaşii Bisericii şi ai neamului nostru profită de indolenţa noastră. Aceste meleaguri dobrogene sunt cel mai vechi pământ românesc, sfinţit cu sângele primilor martiri ai acestui neam. Aici sunt cele mai importante mărturii istorice care atestă existenţa noastră încă din cele mai vechi timpuri, care atestă existenţa noastră de creştini încă de la începutul creştinismului. Să începem cu această zonă să reclădim neamul românesc creştin pe bazele sfintei noastre tradiţii. Aceasta nu se va putea face decât sub oblăduirea Bisericii, care ne-a format ca neam şi prin care am dăinuit până acum.

articol apărut în nr. 23 al revistei ATITUDINI

Imaginea zilei

Această fotografie a fost realizată în timpul Sfintei Liturghii, la o Biserică Ortodoxă din America. Atât preoții, cât și cel care a făcut fotografia nu au văzut nimic deosebit. Abia când filmul a fost developat, a fost vizibilă Lumina Dumnezeiască din Sfântul Potir.

Prin pogorârea Sfântului Duh, pâinea și vinul se transformă în Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Harul Sfintei Treimi este, de fapt, Lumina necreată sau energiile divine prin care Hristos Se împărtășește Bisericii și credincioșilor. De aceea, Trupul și Sângele Dumnezeiesc răspândesc și împărtășesc Lumina Dumnezeiască. La Sfânta Liturghie cântăm: ”Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credința cea adevărată, Nedespărțitei Sfintei Treimi închinându-ne”.

Sursa foto: Facebook

P.S. Desigur, „ei” vor zice ca e „facatura”. Vai de ei!

Parintele Arsenie Boca, despre Imparatia copiilor

Copiii odihnesc şi refac omul. Chiar ei sunt o refacere a omului. Ei rezumă:gingăşia şi frumuseţea;puritatea, nevinovăţia şi credinţa. Chiar pe Iisus L-au odihnit copiii. Cei mari II amărau mereu. Şi ieşise bine din necredincioasa Betsaidă, unde Iisus abia tămăduise un orb, n-a izbăvit bine pe Petru de „milostivirea” Satanei, când aprecizat curajul necesar şi „riscurile mântuirii” (- o asemănare cu Iisus neapărat necesară: concluzia uceniciei -), când iată altă probă de micime sufletească: Indrum spre Capernaum ucenicii se priceau între ei, care ar fi mai mare ? (Cine ştie dacă Petru a mai avut vreo pretenţie ?).

Când i-a întrebat Iisus despre ce vorbeau între ei pe cale, ucenicii „au tăcut”. Simţeau că au vorbit din ale cui nu trebuie. Acela se strămutase din Petru în ceilalţi, pe altă temă a celor omeneşti.După atâtea, şi de la atâţia – de la toţi – Iisus avea nevoie de odihnă. Deci„şezând”, i-a chemat (- Şi de câte ori i-a tot chemat ! -) şi le-a zis: „De voieşte cineva să fie întâi, să fie cel mai de pe urmă dintre toţi şi sluga tuturora”. Mare înaintea lui Dumnezeu nu poate fi decât omul smerit.Oamenii ajung mari prin vitejii, bogăţie, putere, chiar deşteptăciune, – dar acestea-s trufie şi cu ea sperii lumea şi aşa eşti mare înaintea lumii sau asupra lumii. „Lumea” însă nu e cuprinsă în scoarţele Cărţii cereşti.

Parintele Arsenie Boca – Credinta orbilor: „Am pierdut simplitatea copiilor”

CREDINTA ORBILOR

Condamnat la întunerec pe viaţă ! Asta e viaţa orbilor. Când a înţeles orbul din Ierihon că trece Iisus pe acolo îşi striga nădejdea: „Iisuse, Fiul lui David,miluieşte-mă !” Oamenii cei ce mergeau înaintea lui Iisus „îl certau să tacă”.- E greu de priceput cum se poate ca mergând cu Iisus, să cerţi totuşi un orb ! -Dar multe nepricepute face priceputul de om. Orbul însă mai tare striga pe Iisus.Iar Iisus a poruncit să-1 aducă la Sine şi l-a întrebat: „Ce voieşti să-ţi fac ?” Iar orbul a răspuns simplu: „Doamne, să văd !” întrebarea lui Iisus nu-i fără rost. Deşi era de la sine înţeles ce doreşte un orb,dar Iisus aducea pe toţi oamenii care-L rugau ceva, să-şi precizeze dorinţa, să-şi concentreze sufletul asupra lucrului pe care-1 cer de la Iisus.

Această precizare, această centrare sufletească, e tocmai factorul credinţă pe care-1 trezea Iisus şimai viu în cei ce-I cereau ajutorul. Dovadă că e aşa, sunt cuvintele simple dinrăspunsul lui Iisus: „Vezi !” „Credinţa ta te-a mântuit.” Şi îndată a văzut orbul şia urmat pe Iisus, slăvind pe Dumnezeu. Şi a făcut aşa şi tot poporul.- Oare de ce suntem mai credincioşi lui Dumnezeu numai când păţim câte una ? De ce numai atunci ne rugăm mai din adâncul fiinţei ? Grea e orbia orbilor, dar nu-s uşoare deloc nici celelalte orbii, care ne ţin legaţi pe fundul mării necunoştinţei.

Arsenie Boca – Iisus? – Necunoscut

Iisus a dat şi porunca aceasta: să fie necunoscut. Tămăduia pe toţi bolnavii gloatelor care-L urmau şi le poruncea să nu spunănimănui nimic. Evanghelistul Matei motivează porunca aceasta cu locul din Isaia proorocul, care-L descrie pe Iisus ca pe unul ce nu se sfădeşte cu oamenii, nu strigă pe uliţe, nu frânge slăbiciunea omenească, nu stinge nădejdile slabe, până când va aduce izbânda dreptăţii.

Dar şi altfel Iisus nu iubea propaganda de vorbe, alarmele şi zvonurile de tot felul şi toate răstălmăcirile, inevitabile oamenilor. Totuşi oamenii cărora le făcea Iisus bine, chiar dacă tăceau ei – ceea ce e cu neputinţă de crezut -, nu tăceau cei ce-i cunoşteau. In poporul de rând afost cunoscut Iisus şi atunci, şi tot aci rămâne cunoscut şi iubit mai mult, până când va mai fi credinţă pe pământ. Cărturarii şi fariseii vremii Sale erau cei mai nedumeriţi oameni asupra lui Iisus. Porunca de-a nu fi făcut cunoscut, parcă le-adat-o tuturor cărturarilor lumii.

Iată, în sfârşit o poruncă a lui Iisus pe care o ţin şi ei. Care să fie cauza pentru care Iisus e totuşi atât de necunoscut ? (Nu ştie nici poporul de rând mai nimic despre Iisus, dar II iubeşte.) Cărturarii nu-L cunosc şi îl urăsc. De ce ? Fiindcă viaţa lor e în contrazicere cu Viaţa lui Iisus. „Faptele lor nu-i lasă să creadă în Dumnezeu” (Oseia 5,4). „înţelepciunea nu pătrunde în sufletul viclean şi nu sălăşluieşte în trupul supus păcatului. Duhul cel Sfânt, povăţuitorul oamenilor, fuge de vicleşug, se depărtează de minţile nepricepute şi se dă la oparte când se apropie fărădelegea” (înţelepciunea lui Solomon 1,4-5). Trufia ştiinţei, autonomia raţiunii, magia necredinţei, astea sunt temeiurile pe care stau cărturarii vremurilor şi cu ele-L cenzurează pe Iisus. Acestora, Iisus nu le va fi cunoscut niciodată. De aceea Iisus a fericit pe cei simpli.

ARSENIE BOCA – Prislop, Sâmbătă după Naşterea Domnului 31.XII. 1949 Matei 12,15-21.

Din cartea „CUVINE VII”

Constantin Iulian, despre conflictul dintre istorici şi deţinuţii politici (VIDEO)