Petre Tutea despre Mihai Eminescu

„Suma lirica de voievozi”

Psalmul 118

1. Fericiţi cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului.
2. Fericiţi cei ce păzesc poruncile Lui şi-L caută cu toată inima lor,
3. Că n-au umblat în căile Lui cei ce lucrează fărădelegea.
4. Tu ai poruncit ca poruncile Tale să fie păzite foarte.
5. O, de s-ar îndrepta căile mele, ca să păzesc poruncile Tale!
6. Atunci nu mă voi ruşina când voi căuta spre toate poruncile Tale.
7. Lăuda-Te-voi întru îndreptarea inimii, ca să învăţ judecăţile dreptăţii Tale.
8. Îndreptările Tale voi păzi; nu mă părăsi până în sfârşit.
9. Prin ce îşi va îndrepta tânărul calea sa? Prin păzirea cuvintelor Tale.
10. Cu toată inima Te-am căutat pe Tine; să nu mă lepezi de la poruncile Tale.
11. În inima mea am ascuns cuvintele Tale, ca să nu greşesc ţie.
12. Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale.
13. Cu buzele am rostit toate judecăţile gurii Tale. Citește mai mult din acest articol

Parintele Justin Parvu: „Chiar dacă suntem în Uniunea Europeană, asta nu înseamnă că eu trebuie să execut tot ce mi se cere acolo”

Interviu cu Părintele Justin Pârvu, realizat de monahia Fotini, 25 ianuarie, 2012

Până nu vom avea un conducător cu frica lui Dumnezeu care să ţină drept predania Bisericii, nu vom putea ieşi din criza actuală.

Părinte, vă rugăm să ne spuneţi cum vedeţi protestele care au loc în Bucureşti. Ce alternativă politică consideraţi viabilă în această situaţie? Au românii ce să aleagă?

Din păcate nu avem din ce alege. Partidele care ni se prezintă astăzi sunt agăţate politic ori de Răsărit, ori de Occident, unde este acelaşi socialism şi într-o parte şi într-alta. Şi nouă, celor din închisorile comuniste, ne-a luat multă vreme să ne dumirim că în Occident era acelaşi socialism ca şi în Răsărit, decât îmbrăcat în altă uniformă.

Diferenţa dintre generaţia noastră şi această generaţie este că pe când aceşti oameni strigă în stradă pentru o bucată de pâine, pentru că le-a ajuns cuţitul la os într-adevăr, noi strigam pentru apărarea valorilor morale ale acestui neam. Noi aveam respect faţă de neam, pe care conductorii de azi l-au golit de toată bogăţia morală şi fizică. Credeţi că era puţin curaj să arunci tablourile lui Gheorghiu- Dej şi ale Anei Pauker sub bancă? Sau să calci pe tabloul lui Stalin? Românul a protestat mai eroic într-un stat comunist, în care teroarea era arma de bază a puterii, decât într-un stat democratic în care eşti liber să protestezi Citește mai mult din acest articol

Florin Stuparu: Satanismul muzicii „rock”

Satanismul mărturisit astăzi în felurite chipuri nu este ceva nou, ci un urmaş tîrziu al vechilor credinţe păgîne despre care citim în Vechiul Testament. Deci ce este, pe scurt, satanismul „modern”? O religie care se mărturiseşte atee, dar luptă împotriva Dumnezeului Creştinilor, cinstindu-l pe Satan ca idol al libertăţii. (Trebuie să înţelegem că ateismul nu este reaua filosofie a celor fără de Dumnezeu, ci a acelora care sînt împotriva lui Dumnezeu. Altminteri, de ce L-ar huli, dacă nu cred în El?) Citește mai mult din acest articol

Romanian Orthodox Chant – Psalm 1,2,3 at Putna Monastery

Săpunul și creștinismul

Un fabricant de săpunuri îi spuse unui preot:
– Creştinismul nu a reuşit să facă nimic. Deşi Evanghelia este predicată de două milenii, lumea nu a devenit mai bună. De atunci şi până acum peste tot există răul şi oameni răi.
Preotul îi arătă acestui fabricant de săpunuri un copil foarte murdar care se juca la margine de drum şi-i spuse:
– Săpunul nu a reuşit să facă nimic. Peste tot există mizerie şi oameni mizerabili în lume.
– Săpunul, spuse fabricantul, ajută numai dacă se aplică în practică, dacă-l foloseşti.
Preotul îi răspunse:
– La fel e şi cu creştinismul! Avem Botezul și Mirungerea prin care omul se spală de toate păcatele și se îmbracă într-un om nou. Avem Botezul Lacrimilor – pocăința – și oamenii nu vor să se folosească de ea. Avem Taina Mărturisirii prin care omul poate să-și recapete haina botezului. Avem Sfântul Maslu prin care oamenii se pot vindeca de bolile trupești și sufletești. Avem multe Taine în creștinism dar dacă oamenii nu vor să le ia în seamă – vor rămâne asemenea copilului acestuia, care nu vrea să folosească săpunul dumitale ca să fie mai curat. Multe feluri de săpun avem, dar trebuie folosit!

Dupa pui de morosan…

Parintele Arsenie Papacioc – Cuvinte frumoase

Capitanul CODREANU omagiat la Aiud

Câinele şi pisica

Odată, un om stătea liniştit la masă, ospătându-se cu poftă din felurile pregătite. La picioare, s-a aşezat câinele său. Uitându-se în ochii omului, câinele îşi spunea:
“Dă, Doamne, să mănânce cu poftă stăpânul meu şi, după ce s-o sătura, să-mi dea şi mie o bucăţică!”
în acest timp, s-a apropiat şi pisica. Privindu-l pe om cum mănâncă şi gudurându-se pe lângă el, îşi spunea în sinea ei:
“Dă, Doamne, să orbească stăpânul meu, doar o clipă, să-i pot fura mâncarea!”
Câinele aştepta să primească tot ce omul s-ar fi îndurat să-i dea, cunoscând Citește mai mult din acest articol

Pr. Amfilohie Diaconesti – Credinta, nadejdea si dragostea

Minuni ale Parintelui Arsenie Boca

IATA, MIRELE VINE IN MIEZUL NOPTII

Tinerii si Biserica – Amfilohie Branza

Parintele Arsenie alungand demonii si dezlegand posedatii cu Moliftele Sf Vasile cel Mare

Numai cati inchinatori la „marele arhitect” ar avea nevoie de o astfel de curatire… De la minutul 10 se poate asculta lucrarea drăcească asupra omului.

Mihai Eminescu – Coruptia si bugetofagii

De cand lumea nu s-a vazut ca un popor sa stea politiceste sus si economiceste jos; amandoua ordinele de lucruri stau intr-o legatura stransa; civilizatia economica e muma celei politice. Legile demagogiei sunt factice, traduse de pe texte straine, supte din deget, pe cand ele ar trebui sa fie, daca nu codificarea datinei juridice, cel putin dictate si nascute din necesitati reale, imperios cerute de spiritul de echitate al poporului; nu reforme introduse in mod clandestin, necerute de nimenea sau vulgarizate ca o marfa noua sau ca un nou spectacol.

CINE CONDUCE OPINIA PUBLICA Citește mai mult din acest articol

Mihai Eminescu: Distrugerea Bisericii in Romania, duce si la pierderea nationalitatii

Aducem un prinos de recunostiinta marelui poet national, care si-a iubit indeosebi credinta stramoseasca, dar si tara sa frumoasa. Iata ce spunea marele roman despre Biserica neamului in lupta cu apostaziile straine de aceste taramuri, dar straine si de Dumnezeu:

Biserica ortodoxa a Rasaritului a luat la romani o forma deosebita de aceea a altor Biserici; ea nu e numai o comunitate religioasa, ci Citește mai mult din acest articol