Parintele Gheorghe Calciu: „Biserica este ezitantă, s-a obişnuit cu o anumită o­be­di­enţă faţă de stăpânire în timpul comunismului şi nu iese din aceasta”

Sunt oameni a căror simplă prezenţă îţi provoacă în su­flet o bucurie imensă, pentru că sălăşluind Hristos în interiorul lor emană o dragoste puternică, necondiţionată. Părintele Gheorghe Calciu a fost o astfel de persoană, pli­nă de virtuţi, dar mai înainte de toate plin de dragoste faţă de orice făptură a lui Dumnezeu. Chiar şi pe patul spita­lu­lui, în ciuda suferinţelor cumplite, găsea resurse pentru a zâm­bi şi a te întâmpina cu bucurie, aşa cum Sfântul Se­ra­fim de Sarov îi întâmpina pe credincioşi. Şi această dra­gos­te şi-a dorit-o şi pentru enoriaşii săi, cărora le‑a lăsat prin testament acest cuvânt: „Iubiţi-vă unii pe alţii cum şi Iisus ne-a iubit pe noi, ca să se vadă din aceasta că suntem fii Mântuitorului nostru Iisus Hristos”. Trebuie să-I mul­ţu­mim lui Dumnezeu că ne-a trimis un astfel de păs­tor, iar pe părintele Gheorghe să-l rugăm ca, de acolo de sus, de lân­gă sfinţii pe care i-a îndrăgit toată viaţa, să se roage pen­tru întreg neamul românesc pentru care a su­fe­rit atât de mult. În anul 2005, în luna septembrie, am stat mai mult de vorbă cu părintele şi mi-a împărtăşit câteva din mo­mentele pe care le-a trăit în temniţele comuniste.

(Raluca Tănăseanu)

***

– Părinţii care au suferit în închisori şi pe care po­po­rul îi consideră sfinţi ar trebui canonizaţi?

– Incontestabil! Numai că Biserica se teme, atunci când e vorba de cei din închisori; au rămas cu aceeaşi idee că sunt duşmanii poporului, ceva în genul ăsta, sau, ori­cum, Biserica nu are curaj să ia atitudine, aşa cum nu a lu­at o atitudine corectă, sau conform canoanelor, nici faţă de părintele Daniel Corogeanu.

– Aţi cunoscut sfinţi în închisori?