Întâmplări minunate în care am simțit ajutorul Părintelui Arsenie Boca


Întâmplările pe care le veţi citi în continuare reprezintă ajutorul concret pe care părintele Arsenie Boca l-a acordat în diverse circumstanţe, întâmplări pe care nu dorim să le trecem cu vederea, căci minunile sunt pentru a fi povestite şi celorlalţi, spre sporirea credinţei noastre a tuturor.

În perioada de început a misiunii româneşti în Japonia, pe când ne aflam în clădirea pe care o închiriasem pentru parohie, a izbucnit un incendiu care a cuprins biroul părintelui paroh, aflat sub biserică. În acest birou, pe perete se afla înrămată o poză a părintelui Arsenie. Rama era reprezentată numai de marginile de plastic, fără însă ca poza să fie protejată de sticla aferentă multor rame.

În momentul în care a izbucnit incendiul, mă aflam în biserică, săvârşind slujba Sfintei Liturghii. La sfârşitul acesteia, am deschis uşa bisericii şi am observat că holul care dădea către intrarea în clădire, era plin de fum. Văzând acest lucru, am alergat să văd ce anume s-a întâmplat – constatarea pe care am făcut-o m-a pironit locului. În încăperea biroului parohial, izbucnise un incendiu de la o sobiţă cu combustibil ce fusese lăsată nesupravegheată, spre a încălzi încăperea. În momentul în care am deschis uşa biroului, flăcările s-au înteţit aşa de mult încât au început să se ridice către tavanul încăperii şi să se propage către celălalt capăt al acesteia, unde pe perete se afla poza părintelui Arsenie Boca, înrămată.

Stăpânit de teama flăcărilor care înaintau cu repeziciune, înghiţind totul în calea lor, am alergat în căutarea unui stingător de incendiul, dar nu am găsit. În cele din urmă, mi-am amintit că de cealaltă parte a încăperii se afla locul în care era un robinet. Am alergat în acea direcţie, înconjurând prin exterior biroul în flăcări şi am ajuns la robinetul salvator, cu ajutorul căruia am reuşit stingerea flăcărilor.

Când am putut accede în încăpere, am văzut cu groază, cum totul fusese cuprins de nemiloasele flăcări. Tot ceea ce se afla în birou, a fost într-o măsură mai mare sau mai mică afectat de flăcări. Tavanul, care era din lemn, a fost devorat de foc, iar de cealaltă parte, privind spre locul unde se afla calculatorul, cât şi toată aparatura aferentă unui birou parohial, am văzut că aceste obiecte erau grav afectate, majoritatea fiind topite de flăcări.

Pe peretele unde se aflaa aparatura, fusese şi poza părintelui Arsenie. Datorită flăcărilor, firul care o ţinea sus, a ars iar aceasta a căzut pe imprimantă. Privind mai atent în direcţia părintelui, am văzut că imprimanta pe care se afla poza, era topită de flăcări. Rama de plastic ce ţinea poza, a fost şi ea deasemenea topită, picături de plastic încins, căzând pe fața părintelui Arsenie. Hârtia pe care fusese însă imprimat chipul părintelui, nu avea nimic altceva decât funinginea care a fost depusă de flăcări.

Am rămas uimit şi de-a dreptul minunat de întâmplarea aceasta. Cum se poate ca totul în jurul icoanei părintelui să fie topit (calculator, monitor, tastatura, imprimantă, până chiar şi rama icoanei) dar hârtia pe care era imprimat chipul părintelui să nu păţească nimic? În mod normal, hârtia ar fi fost afectată prima în toată această întâmplare, dar în cazul de faţă tocmai ea, nu a păţit nimic.

Inevitabile şi câteodată insurmontabile sunt greutăţile cu care se poate confrunta un preot aflat la începutul misiunii sale într-o ţară străină, dar prin ajutorul lui Dumnezeu şi al sfinţilor, aceste greutăţi pot fi trecute. Spun acest lucru, deoarece în perioada de început a misiunii, mi-a fost dat să îl simt permanent, pe părintele Arsenie alături de mine, iar ajutorul era cu atât mai puternic în nevoi. Dumnezeu dă ceea ce crede că este mai util omului pentru a face faţă nevoilor prin care trece.

Pentru a mă face mai uşor înţeles, voi spune numai că în momentele de mare greutate, când omul ajunge la limita sa, iar sufleteşte mai are un pic şi cedează, prin rugăciune, Dumnezeu dăruieşte mângâiere sufletului deznădăjduit. Acest har se concretizează printr-o linişte inexplicabilă în mijlocul furtunii sau prin prezenţa unui sfânt, unei personalităţi duhovniceşti importante pentru omul în cauză, care îl ajută necontenit.

Aşa s-a întâmplat şi cu mine nevrednicul, în perioada aceea, când crucea era dificil de purtat, am simţit ajutorul părintelui Arsenie Boca. Mai apoi, după ce au trecut greutăţile, datorită nepurtării mele de grijă, s-a depărtat de la mine acel simţământ al prezenţei părintelui.

Mai jos, am să vă dau un alt exemplu, o întâmplare un pic mai neobişnuită…

Timpul necesar unei călătorii din Japonia în România, este de aproximativ 17 ore. Acestea se petrec în cea mai mare parte în avion, stând pe scaun sau plimbându-te de la un cap la altul al aeronavei, pentru a te dezmorţi. Un rol important în această perioadă îl are, aşa cum era de aşteptat… toaleta.

Vă povestesc aceste lucruri pentru a vă introduce mai bine în contextul unui ajutor nesperat primit de la părintele Arsenie, petrecut într-o situaţie limită.

Mă aflam în avionul care pleca din Japonia către Europa, pe locul de la geam, iar lângă mine, pe locul dinspre culoar, se afla o persoană japoneză. Felul japonezului de a fi, însă, este acela de a fi echipat cu tot ceea ce le este necesar pentru călătoria care urmează să o facă. Cum însă ceea ce am spus poate fi vag înţeles, mă voi rezuma să spun numai că persoană de față îşi pregătise călătoria în cele mai mici detalii, luând de acasă tot ceea ce putea să îi asigure un somn cât mai lung şi mai liniştit. Astfel, în accesoriile avute au încăput printre altele şi dopurile pentru urechi, cât şi protectoare solare pentru ochi, care ajută pe cei ce au probleme cu somnul, să se bucure din plin de el, indiferent de lumina din jur.

După o perioadă destul de lungă de timp, atunci când nevoile fireşti s-au făcut din ce în ce mai prezente, am început să îmi caut neliniştit locul în scaun şi să privesc spre vecinul meu, care dormea liniştit, la adăpostul accesoriilor de care vă povesteam.

Neîndrăznind să îl trezesc pe de o parte, iar pe cealaltă parte, împins de nevoile fireşti, am început să mă rog fierbinte părintelui Arsenie, să îmi dea o mână de ajutor în ceea ce părea o problemă de nerezolvat… Rugăciunea a fost aşa: “Părinte, te rog, ajută-mă şi trezeşte-o tu pe persoana de lângă mine, pentru ca mai apoi să îi pot cere voie să ies pe culoar, şi apoi să merg la toaletă.” Există momente ca acestea, care pot fi mai neobişnuite, ba chiar penibile, dar care contează foarte mult în viaţa unui om.

După ce am terminat scurta şi ferventa rugăciune, spre uimirea mea, am văzut-o pe persoana de lângă mine cum a început să se mişte, parcă ar fi vrut să doarmă în continuare, dar nu îşi găsea locul, dar pentru mine, aceste semne erau modul în care părintele îmi demonstra că a ascultat nevrednica-mi rugăciune.

Încurajat de ceea ce am văzut, dar şi contrariat că persoana în cauză nu renunţase la dopurile pentru urechi şi la protectoarele pentru ochi, am îndrăznit să continui rugăciunea începută spunând: “Părinte, îţi mulţumesc pentru că l-ai trezit, însă am să te rog să nu îmi treci cu vederea rugăciunea nici de data aceasta. Fă tu părinte, în aşa fel încât să își dea jos accesoriile pentru ca mai apoi să pot comunica cu dânsul, şi să îi cer voie să merg la toaletă…”

Sfârşind rugămintea aceasta, am privit în direcţia domnului japonez şi am văzut cum de-a dreptul nu mai avea stare, mişcându-se permanent. Momentul imediat următor a fost de înlăturare a dopurilor din urechi şi ridicarea protectoarelor pentru ochi.

Nici nu vă puteţi imagina care poate fi recunoştinţa unui om aflat în situaţia în care mă aflam, faţă de părintele Arsenie, care nu a trecut cu vederea rugăciunea unui om aflat într-o situaţie “jenantă”. Dumnezeu însă ne încurajează zicând: “Cereţi şi vi se va da, bateţi şi vi se va deschide, căutaţi şi veţi afla” (Luca 11,9) (Dumnezeu, nu pierde niciun moment pentru a arăta omului cât de mult îl iubeşte)

Sfinţii lui Dumnezeu ne sunt permanent alături şi mijlocesc pentru noi. Relaţia cu ei trebuie să fie condusă de dragostea noastră sinceră, izvorâtă din inimă pentru aceşti bineplăcuţi ai lui Dumnezeu. Acesta este modul în care putem să le mulţumim pentru binefacerile primite, dar mai ales în rugăciunea zilnică, să îi chemăm permanent în rugăciune.

 Pr. Alexandru Nicodim

Anunțuri

5 Responses to Întâmplări minunate în care am simțit ajutorul Părintelui Arsenie Boca

  1. adam marilena says:

    Intr-adevar,minunate intamplari in care parintele Arsenie Boca ne ajuta,ne arata ca este prezent ,este alaturi de noi in cele mai grele incercari,am simtit-o si eu de nenumarate ori si multumesc bunului Dumnezeu ca a facut posibil acest lucru.

    • cerga says:

      AM AVUT NOROCUL SI FERICIREA SA AJUNG INTR-UN COLT DE RAI,LA MORMINTUL PARINTELUI ARSENIE BOCA IN ANUL 2011 SI AM VIZITAT SI CHILIA SF IOAN,NU STIU CUM SA VA SPUN DAR SIMTEAM CA PLUTESC,CA IMI LINISTESC SUFLETUL,CA PLUTEAM ERA CEVA INEDIT.M-AM RUGAT LA SFINTUL PRINTRE ALTELE SA MA AJUTE SA MA LAS DE FUMAT.CU MINA PE INIMA VA SPUN CA MINUNEA S-A INTIMPLAT ,AM MERS SA AI MULTUMESC SFINTULUI SI MA ROG SI ACUM SA MAI AM OCAZIA SA AJUNG LA MORMINT SI SA STAU SA MA ROG IN LINISTEA ACEEA UNDE NU SE AUDE NICI MUSCA ,ACOLO E CEVA DIVIN,E CEVA CE NU SE DESCRIE IN CUVINTE,CEVA FERMECATOR SFINTUL ARDEALULUI PARINTELE ARSENIE BOCA.

  2. roxette says:

    Referitor la ajutorul Parintelui Arsenie, ma vad datoare sa amintesc o intamplare, astazi in ajunul zilei sale de nastere. Eram cu soltul in masina si ne deplasam pe un drum de tara si cand am ajuns in dreptul unui sat din masina a iesit un fum alb si s-a oprit. Motorul era mort. Ne-am speriat. Eram departe de orasul in care locuim, in sat nu cunosteam pe nimeni si nici nu mai stiu daca aveam semnal la mobil. Aveam la mine o poza cu parintele Arsenie (pe care o port mereu cu mine) si m-am uitat la el si l-am rugat sa ne ajute. Nu au trecut nici 5 minute si apare un taximetrist care se ofera sa ne tracteze pana in oras contra unei sume modice. Parintele ajuta intotdeauna la nevoie!
    O alta intamplare pe care am sa v-o povestesc pe scurt, fara a intra in detalii este urmatoarea: sotul meu si-a pierdut portmoneul cu actele si cu banii. Nu avea multi bani la el dar avea multe acte, inclusiv actele de la masina, etc, acte care unele ar fi fost greu de refacut. Ne-am rugat la Parintele Arsenie si la Sf Mina (Sf Mina este pentru lucrurile pierdute) ca sa ne ajute sa recuperam actele. Si am recuperat intr-adevar portmoneul sotului intact, cu absolut toate actele. In portmoneu avea si o poza a Parintelui Arsenie si o iconita a Maicii Domnului. Parintele face minuni!
    Poate o sa auda si conducerea bisericeasca de minunile Parintelui Arsenie si de minunile altor sfinti necanonizati, cum este Parintele Cleopa, incat sa se decida sa-i canonizeze?! Nu stiu ce mai asteapta?! Minunile curg valuri de la acesti doi sfinti si conducerea bisericii nu ia nici o masura?! E trist ca nu stim sa ne apreciem mostenirea spirituala, ca nu stim sa ne respectam sfintii romani?!

  3. Pingback: Minuni din vremurile noastre ale Parintelui Arsenie Boca – Ce spune o cititoare a blogului « Herman Vlad

  4. Daniela says:

    Doamne ajută tuturor!
    2013 a fost un an extrem de greu pentru familia mea,cum de altfel a fost pentru mulţi oameni.Am fost executaţi silit de bancă,urma să ni se ia maşina şi i—am spus soţului că vreau să facem două drumuri până o să predăm maşina executorului judecătoresc;unul la mormântul Părintelui Arsenie şi altul la mormântul tatălui meu!
    Cu două zile înainte de a pleca la drum am visat mormântul Părintelui Arsenie,deşi nu îl văzusem niciodată,plin de flori albe şi o voce îmi spunea„ar fi bine să aduci şi tu o floare albă“.Le—am spus asta soţului şi fiicei care mi—au zis că mă concentrez prea mult pe călătorie.În noaptea de dinaintea plecării l—am visat pe Părinte care mi—a spus că ar fi bine să spun simpla rugăciune „Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu,miluieşte—mă pe mine păcătosul“mereu,însumat cam 23 de ore.M—am trezit şi i—am spus fiicei mele care a glumit spunând că penitenţa i se pare uşoară pentru mine.
    Am plecat la drum cu sufletul strâns.Era un drum de 400 km dus—întors pe care trebuia să îl facem într—o zi.Tot drumul la dus,am spus rugăciunea,am plâns şi aveam sufletul atât de trist încât nu am putut scoate un sunet.Era 29 Decembrie dar era soare şi când am ajuns în Haţeg erau 15 grade.Drumul a fost uşor şi frumos,am găsit mănăstirea destul de simplu şi am început să urcăm spre mormântul Sfântului Părinte.Era o coadă de jumătate de km cred.În faţa mea o femeie îşi ştergea lacrimile.Erau lacrimi şi pe obraji şi în inimile noastre.În mână aveam o mică floare albă şi când am zărit mormântul era ca în visul meu:plin de flori albe!Am sărutat sfânta cruce şi m—am rugat în genunchi.Fiica mea a plâns şi era extrem de emoţionată.Soţul la fel.
    E atâta linişte,frumuseţe şi căldură lângă mormântul Sfântului Părinte că parcă simţi că te ating aripile îngerilor.
    Am coborât apoi la peştera Sfântului Ioan de la Prislop fără teamă,deşi e o potecuţă extrem de dificilă iar eu am rău de înălţime.Când am ieşit din peşteră şi eu şi fiica mea am simţit un puternic miros de mir,de parcă cineva ar fi vărsat acolo kg întregi.
    Drumul spre casă a fost uşor,frumos şi vesel chiar.Am ajuns cu bine şi ne—am dat seama că a fost cea mai frumoasă călătorie din viaţa noastră.
    Noaptea am dormit în camera fiicei mele(ea are o boală genetică şi dorm pe un pat extensibil în camera ei de când am născut—o) şi pe la 2 fiica mea m—a trezit.Ochii mi i—am deschis pe brăduţul din cameră de lângă patul ei iar lângă brad era Părintele Arsenie,fix ca în pozele pe care le cumpărasem de la mânăstire cu o zi înainte.Nu am simţit teamă ci mai degrabă mi s—a părut un lucru firesc.Le—am spus a doua zi ce am văzut iar fiica mea a spus că Părintele ne—a întors vizita.Seara înainte de a adormi,fiica mea s—a rugat la el şi a simţit o atingere pe faţă şi pe mână.
    Am fost sceptică în a relata altor persoane ce am trăit noi,dar observând că sunt printre oameni care au simţit lucruri miraculoase mi—a fost uşor să îmi deschid sufletul.
    Problemele noastre sunt încă mari,dar executorul judecătoresc ne—a spus că nu ne ia maşina(deşi în 12 decembrie spusese că trebuie să o predăm)dar Dumnezeu e mare şi prin ce am trăit legat de Părintele Arsenie,am mai mult ca oricând certitudinea că mă rog unui Dumnezeu viu care nu ne—a uitat!
    Domnul să ne ajute pe toţi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: