Parintele Arsenie Boca străluceşte de dincolo de catapeteasma timpului


După douăzeci de ani de la plecarea din lumea aceasta Părintele Arsenie este mai viu ca oricînd.
,,Temeţi-vă de oamenii aceştia şi lăsaţi-i; că dacă planul acesta sau acest lucru e de la oameni, de la sine se va nimici; dar dacă-i de la Dumnezeu, nu veţi putea voi să-i nimiciţi; ba nu cumva să vă pomeniţi şi luptători împotriva lui Dumnezeu! Şi l-au ascultat”(F.Ap. V, 38-39).
Între 30 şi 40.000 de oameni au venit să se întîlnească cu Părintele Arsenie, ca un nor de martori ai sfinţeniei lui. ,,Măcar jumate din Sf. Sinod ar fi trebuit să fie aici!” spunea Prea Sfinţitul Daniil de Vîrşeţ aflat în mijlocul acestei mări de pelerini. Oameni din toată ţara, de la Constanţa la Suceava, Botoşani, Piatra Neamţ Mehedinţi, Vrancea, Bucureşti, Braşov mai toate judeţele s-au adunat parcă chemaţi de puterea nevăzută a dragostei şi harului Părintelui. Cît i-a iubit Părintele pe oameni, iată, aceştia nu pot uita! Vin să-i ceară sfatul, să-şi spună necazul, să-şi plîngă durerile, să se vindece, să se roage la mormînt, să se curăţească atingîndu-se de crucea Părintelui.
,,Iar drepţii ca un şuvoi de foc urcă spre Împărăţia lui Dumnezeu” spunea Părintele Arsenie, iar la mormîntul lui auzim vuietul neîncetat al acestui şuvoi. În sufletul mulţimii Părintele Arsenie este de mult canonizat, acest lucru îl trădează imaginile de mai sus. Ce alt mormînt din ţară este astfel înconjurat, căutat, împodobit cu flori(au fost aduse atîtea flori spre cinstire că se puteau acoperi sute de metri pătraţi cu ele, vagoane la propriu). Se împlinesc acele cuvinte ale Părintelui Arsenie: ,,Florile mă vor trăda.”
La ce hram se mai adună sute de preoţi slujitori şi alţii aflaţi în mulţime?
Cu cît a fugit Părintele de lauda şi slava lumii, cu atît îl cinsteşte acum Dumnezeu. Cei pe care i-a iubit şi pentru care s-a rugat îl înconjură acum ca nişte copii ai săi.

pr. Ciprian Negreanu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: