Cum a fost vindecata o copila de catre parintele Arsenie Boca, in anul 1949


Încerc să vă spun şi eu o mare minune pe care a făcut-o cu mine, când trăia, Părintele Arsenie Boca. M-am născut în anul 1935, într-o familie de oameni săraci, dintr-o localitate de munte, de lângă Braşov. Primul copil născut în familia mea a fost un băiat sănătos şi frumos, iar al doilea copil am fost eu, care m-am născut infirmă de ambele picioare, slabă şi pipernicită. Femeile din sat care m-au văzut o îndemnau pe mama să nu-mi dea de mâncare, ca să mor. Iar mama le punea: “Dacă Dumnezeu mi-a dat-o aşa, eu îi dau de  mâncare şi apoi să facă El ce-o vrea cu ea”. Iar moaşa care a asistat-o pe mama la naşterea mea, că atunci nu mergea nimeni la spital să nască, i-a zis mamei: “Ai grijă să nu mai ai alţi copii, că toţi o să fie schilozi!”. După mine mama a mai avut şapte copii, patru băieţi şi trei fete. Da, şapte copii, toţi întregi, teferi şi frumoşi.

La vârsta de 3 ani m-au dus la operaţie, dar nu s-au putut termina tratamentele la picioare, că era înainte de război (al doilea război mondial), au venit deportările saşilor, iar medicul care mă operase, de frica deportării, şi-a omorât cele două fiice şi soţia şi apoi s-a sinucis. După care a venit războiul, iar eu am rămas tot chinuită.

La şapte ani m-au dus la şcoală; noroc că nu era şcoala departe de casa părintească şi cu mare greu megeam până acolo. Umblam foarte greu, îmi aduc aminte că bunica îmi dădea câte un băţ în mână şi-mi spunea: “Umblă drept, tu, umblă drept!”. Când m-a dus tata la şcoală, învăţătoarea nu a vrut să mă primească, zicându-i: “Du-o acasă şi-o pune la gura sobei, să aibă grijă de foc, că la altceva nu e bună!”. Dar tata i-a zis: “Eu ţi-am adus-o ca s-o înveţi carte, iar dacă nu vrei, te dau în judecată”. Învăţătoarea n-a mai zis nimic şi m-a primit. Acolo am întâmpinat alte greutăţi – copiii nu vroiau să se joace şi să vorbescă cu mine…

În vara anului 1948 o verişoară [din Braşov] a mamei a venit în sat şi spunea la toată lumea să meargă la mânăstire la Sâmbăta, că e acolo un mare prooroc, care-ţi spune tot ce ai făcut şi chiar şi ce gândeşti. […] Atunci s-au dus din sat de la noi 40-50 de persoane la Sâmbăta şi toţi au venit entuziasmaţi şi plini de credinţă. Părintele le spusese ce necaz aveau sau ce gândeau fiecare şi le-a dat sfaturi ce să facă.

În vara anului 1949 a venit verişoara mamei şi m-a cerut de la mama să merg la Părintele Arsenie. Mama m-a lăsat. Pe Părintele Arsenie îl mutase de la Sâmbăta la Prislop. Am plecat cu trenul cu vreo 10-12 credincioşi, pe care nu-i cunoşteam. După ce am coborât din tren aveam vreo 10-15 km de mers pe jos, dar credincioşii au tocmit o căruţă cu cai, au pus bagajele în căruţă şi pe mine peste ele. Am ajuns la Sfânta Mânăstire spre seară. Mânăstirea era fără porţi şi cu mult mărăciniş. Nu mai ştiu unde am dormit, în vreo magazie… A doua zi dimineaţa am mers în partea dreaptă a mânăstirii şi ne-am aşezat în rând, în picioare, să-l aşteptăm pe Părintele Arsenie, să vină să ne dea binecuvântare. Fiecare avea în mână câte ceva. Lângă mine era o doamnă din Braşov şi m-a întrebat: “Tu n-ai adus nimic să-i dai părintelui?”. Eu nici n-am ştiut, nici nu m-am gândit c-ar trebui să-i dau ceva. I-am răspuns doamnei: “Nu!”. Atunci ea mi-a dat un pacheţel, cât unul de chibrite – nu ştiu ce o fi fost în el – şi mi-a zis: “Dă-i asta părintelui şi cere-i ceva!”.

La un moment dat coboară părintele din chilia dânsului: înalt, îmbrăcat într-o reverendă albă, cu o centură neagră la mijloc, cu părul negru şi lung până la umeri şi cu nişte ochi albaştri, albaştri… Eu eram a 5-a sau a 6-a din rând. A ajuns la mine – emoţii mari, eu, fata de la ţară, timidă, ruşinoasă, tremuram toată. Când a ajuns în dreptul meu a întins mâna să mă binecuvinteze; eu am întins pacheţelul şi am zisîn gând: “Părinte, ajută-mă să pot umbla!”. În gând am zis, nu eram în stare să scot un cuvânt. Dânsul a lăsat mâna în jos, s-a dat un pas înapoi, m-a privit din cap până la picioare şi de la picioare până la cap şi m-a binecuvântat zicând cu voce tare: “Bine, mă, fie!”. Am simţit un fior şi o putere m-a străbătut prin şira spinării. Atunci mi-a dat putere să pot umbla pe picioare! Am început să plâng, iar dânsul a trecut mai departe. Credincioşii m-au înconjurat şi m-au întrebat ce am cerut, că mi-a dat părintele. Eu nu le-am spus, ci am tot plâns…

În anul acela, înainte de Ziua Crucii (14 septembrie), m-a dus iar verişoara mamei la Prislop. Părintele Arsenie lucra cu câţiva oameni la clopotniţa din curtea mânăstirii – cea din partea stângă, sus – şi la aducerea apei de lângă mânăstire. Într-o zi ne-a luat pe toţi copiii şi ne-a spovedit în grup, apoi ne-a împărtăşit.

În grupul nostru de credincioşi era o doamnă din Braşov care tot plângea. Părintele a întrebat-o:

– De ce plângi, mă?
– Am un băiat de 18 ani şi nu mă ascultă deloc, ba îmi vorbeşte şi urât.
– L-ai botezat?
– Da, părinte!
– I-ai pus nume?
– Da, părinte!
– Şi i-ai zis pe nume?

Ea a tăcut. Părintele s-a adresat credincioşilor şi a zis: “Uite, aşa păţesc cei care nu le zic copiilor pe nume, le zic toate negativele: împieliţatule, răule, drăcuşorule, măgarule, şi altele, în loc să le zică: bunule, îngeraşule, iubitule, scumpule, ori să le zică pe numele dat la botez. Aşa îi aveţi cum îi strigaţi!”. Apoi i-a zis femeii să nu plece cu grupul de la Braşov, să mai stea 2-3 zile la mânăstire.

În altă zi, după-amiaza, ne-a adunat pe toţi copiii să mergem la cules de smeură. Pădurea din faţa mânăstirii era toată plină de smeuriş (pădurea prin care se merge acum la mormânt; pe atunci nu era nici o cărare). Am mers câţiva metri şi părintele se întoarce şi priveşte în jos. În urma noastră venea un cetăţean cu o carte sub braţ. Părintele îl întreabă ce doreşte, iar omul răspunde:

– Părinte, învaţă-mă cum să citesc psaltirea…
– Din scoarţă în scoarţă – i-a zis şi a pornit mai departe.
După câţiva paşi, se întoarce părintele către omul acela şi-i spune:
– Psalmii de blestem să nu-i citeşti, să sari versetele ce sunt cu blesteme. Că dacă-i citeşti, n-ai folos nici de ceilalţi.
Şi iar a pornit cu noi mai departe. A mai făcut câţiva paşi, apoi a zis către noi – eram vreo 8-10 copii:
– Mergeţi pe aici, c-o să găsiţi zmeură! Eu rămân cu cetăţeanul acesta, că mai are să mă întrebe ceva.
Şi s-au aşezat pe iarbă, amândoi.
Atunci, de Ziua Crucii, a fost liturghie cu episcop şi au sfinţit doi călugari: pe Părintele Dometie Manolache (numit şi “Cucuzel” [2], deoarece cânta şi predica foarte frumos, care mai târziu a ajuns stareţ la Mânăstirea Râmeţ, din Alba) [3], şi pe Părintele Antonie Plămădeală, viitorul Mitropolit al Ardealului.

După aceea n-am mai fost la Prislop – pe părintele l-au arestat, a venit comunismul… Nu l-am mai văzut până în anul 1986.

Între timp m-am căsătorit şi am doi copii, o fată şi un băiat. Soţul meu este preot, originar de lângă Făgăraş, iar în timpul studenţiei l-a cunoscut şi el pe Părintele Arsenie, fusese de mai multe ori la Sâmbăta, când era părintele acolo. În toate zilele vieţii noastre binecuvântarea Părintelui Arsenie Boca ne-a purtat de grijă şi ne-a ferit de rele. […]

Doream foarte mult să ajungă şi copiii mei la Părintele Arsenie pentru binecuvântare. Eu mereu le povesteam de Părintele Arsenie, mai ales de cerul ce se oglindea în ochii sfinţiei sale. Prin anul 1983 m-am interesat când poate fi găsit părintele la Drăgănescu, iar când o verişoară a soţului s-a dus la Drăgănescu, am trimis-o cu ea şi pe fiica mea, care era studentă. În acea perioadă soţul meu făcuse lucrări de extindere şi reparaţii la biserică. I-am dat fiicei o scrisoare către părintele, prin care îl rugam să picteze şi biserica noastră. Au ajuns la biserica de la Drăgănescu. Părintele era în altar, în reverendă neagră şi cu ochelari fumurii; nu slujea, dar lua pomelnicele. Fiică-mea se gândea: “Mi-a spus mama ce ochi albaştri pătrunzători are părintele, şi acum nu pot să-i văd, că are ochelari foarte închişi”. A ajuns la altar, să-i dea pomelnicul, şi Părintele Arsenie s-a întors să-l ia, dar şi-a scos şi ochelarii şi i-a zis: “Ei bine, mă!” – şi i-a dat binecuvântarea. Ea s-a emoţionat de privirea sa foarte pătrunzătoare şi i-a întins scrisoarea, dar părintele i-a zis: “Nu, nu, nu mă angajez la aşa ceva!”. A dat răspunsul fără să citească scrisoarea!

În anul următor, 1984, i-am trimis din nou, pe amândoi copiii, la Drăgănescu. Părintele Arsenie l-a luat lângă el pe băiat, care era şi el student, şi i-a explicat pictura de pe pereţi, mai ales cea legată de chimie (structura moleculei etc.), şi i-a ţinut o adevărată prelegere privind efectul nociv al tutunului asupra organismului, încât ai fi zis că e profesor universitar. Mai târziu ne-am dat seama  care a fost rostul acestei discuţii: deşi în familia noastră nu s-a fumat niciodată, băiatul, în anturajul de la facultate, a încercat de câteva ori să fumeze. Dar după discuţia avută cu părintele nu a mai fumat deloc, nici până azi. Părintele i-a mai spus băiatului: “Du-te acum, până eşti student, să-ţi tratezi urechea cu care auzi mai rău, fă-ţi aparat auditiv, că nu te costă nimic!” – băiatul nu-i spusese nimic, că nu auzea bine cu o ureche. După ce a venit de la părintele, s-a dus la doctor, şi-a făcut aparat auditiv şi Doamne fii lăudat, că l-a purtat vreo doi ani şi şi-a revenit cu auzul aproape complet!

În anul 1986, aflând că în Săptămâna Patimilor Părintele Arsenie se afla la Drăgănescu, am luat pe fiica mea şi pe naşa copiilor şi am plecat într-acolo. A trebuit să mergem vreo 3 km pe jos, că era un pod stricat şi autobuzul nu putea să treacă. Am ajuns la biserică pe la ora 11 dimineaţa, în Joia Mare. Era lume foarte multă, biserica plină. Se făcea lista, în ordinea sosirii, aşa ca să intre la Părintele Arsenie – care era în sacristie – şi să stea fiecare un minut. Noi am fost trecute cu numerele 186, 187, 188. Când ajungea omul în faţa părintelui era imposibil să stea numai un minut. După un timp a ieşit părintele afară şi a zis:– De ce aţi venit aşa de mulţi? Ştiţi că sunt urmărit de Securitate!

– Părinte, nu vrem să vă facem rău – a zis un domn –, dar n-am venit dintr-un loc, sunt din Constanţa, Cluj, Braşov, Galaţi, sunt din toată ţara.

Părintele a început să treacă printre oameni, adresându-se unuia sau altuia. Mă uitam la dânsul – era înalt, cu reverendă neagră, centură neagră, fes negru şi cu barba albă. Purta ochelari fumurii. Se întoarce spre altar şi-i zice unui tânar cam de 30-35 de ani:

– Mă, tu cu cămaşa albastră, porţi barbă?
– Nu, părinte.
– Eşti popă?
– Nu, părinte.
– Atunci de ce te dai drept popă, mă? Nu te mai da popă, că-i păcat!
Tânărul nu i-a răspuns nimic. Apoi oprindu-se părintele lângă un domn cam de 60-65 ani, a zis bătrânelul:
– Părinte, am necazuri mari.
– Câţi ai omorât?
– Nici unul, părinte.
– Câţi ai bătut?
– Aşa mi-a fost meseria…
– Puteai să te muţi de acolo?
– Puteam…
– N-ai făcut-o, acum trage-o!
Părintele se duce de acolo la o tânăra cam de 30 de ani, ce avea o tumoare pe gât, în dreptul urechii drepte, care nu se vedea, că avea basma pe cap. Părintele dă basmaua deoparte şi o întreabă:
– Doare, mă, doare?
– Mă doare, părinte.
– Mai rabdă, mă, un pic, mai rabdă, că prin răbdarea ta nouă seminţii ies din iad!
Se apropie de părintele o femeie cu două cărţi în mână, una de anatomie şi una de chimie, şi-l roagă să le binecuvinteze, că fiica ei vrea să dea examen la Medicină. Părintele le-a luat, le-a răsfoit şi a zis: “Dacă pun mâna pe ele crezi că o să intre la Medicină? Spune-i să înveţe!”.

Apoi a venit la mine şi a zis, fără ca eu să-l fi întrebat ceva: “Păcatele făcute aici pe pământ, aici se vor ispăşi; că nu le vor trage cei ce le-au făcut, ci se vor duce până la al nouălea neam; că le vor ispăşi cei nevinovaţi, are Dumnezeu grijă de ei, le va răsplăti El”.  Şi s-a dus mai departe. Eu n-am spus nimic, şi nici nu mi-am dat seama atunci de ce mi-a spus mie toate astea, ci mult mai târziu am înţeles: mă întrebasem de multe ori în tinereţe de ce doar eu din nouă copii m-am născut infirmă, de ce nu pot purta şi eu pantofi ca toate celelalte fete, ci doar ghete ortopedice, şi iată, acum, am primit răspunsul de la Părintele Arsenie! […]

Eu eram tare necăjită că nu vorbisem deloc cu dânsul şi m-am luat după dânsul. Spre uşă un tânăr i-a cerut voie să-i facă o poză.Părintele i-a zis: “Bine, mă, fă-mi o poză, că mai am trei primăveri”.În pridvorul bisericii s-a oprit şi le-a spus la nişte femei din partea Făgăraşului:  “Mergeţi după biserică şi aşteptaţi-mă, că după ora trei mă întorc!”. Am rămas şi noi. Eram în jur de 20-25 de persoane. Pe la ora trei şi jumătate a venit părintele. Lua câte o persoană sau două şi mergeau în spatele bisericii şi stăteau acolo de vorbă câteva minute.

O dată, când s-a întors din spatele bisericii, i-am ieşit înainte şi i-am spus: “Părinte, am fost la sfinţia voastră acum 40 de ani şi mi-aţi dat atunci o binecuvântare care mi-a întărit picioarele, să pot umbla, şi tot binecuvântarea sfinţiei voastre mi-a purtat de grijă, că m-am căsătorit cu un preot”. Dânsul m-a întrebat: “Şi cum vă împăcaţi, mă?”. “Foarte bine, părinte”. Apoi s-a dus de a luat alte două persoane să stea de vorbă. Când s-a întors, trecând pe lângă mine, i-am spus că sunt cu fiica mea, care vorbeşte cu-n băiat, şi noi nu prea suntem de acord. Atunci fiica mea i-a arătat poza băiatului. Dânsul a luat-o şi a zis: “Nu-i de tine, mă, nu-i de tine, că e un om foarte rău! Lasă-l şi să-ţi iei un om din oameni! Şi nu te îndepărta de părinţi, că o să-ţi fie foarte greu!”.

Când s-a mai întors o dată l-am oprit din nou şi i-am arătat poza băiatului meu, care vroia să mai facă o facultate. A luat poza şi a zis: “De ce, mă, inginer nu-i place?”. Eu nu-i spusesem că-i inginer. I-am răspuns: “E prea mult zgomot în uzină”. Atunci părintele a zis: “Să nu mai facă nici o facultate, că se gată calendarul! Ai auzit? Se gată calendarul”. Abia mai târziu mi-am dat seama ce a vrut să spună: băiatul lucra ca inginer la Satu Mare şi dacă ar fi fost la facultate la Cluj (acolo vroia să meargă), ar fi fost în fruntea revoluţiei, că el era din fire iniţiator, sufletist, se implica în toate, şi fiind printre revoluţionari, putea fi omorât.

Apoi i-am cerut părintelui un sfat legat de soţul meu: dacă e bine să citeasca molitfele Sfântului Vasile cel Mare. Mi-a răspuns: “Într-un cuib de viespi niciodată să nu bagi băţul!”. Eu l-am privit probabil uimită, dar dânsul mi-a zis: “Du-te şi spune-i soţului tău ce am zis, şi va înţelege el!”. Eu aveam un buchet de flori de măr făcute de nişte măicuţe din pânză şi le-am dat părintelui, rugându-l să le primească în semn de mulţumire şi recunoştinţă. Le-a primit, deşi nu primise nimic de la nimeni. Apoi am cerut voie să-i sărut mâna şi m-a lăsat. A venit şi fiica mea să-i sărute mâna şi l-am rugat să-i dea o binecuvântare. Părintele i-a luat mâna şi i-a zis: “Mă, tu ai oasele moi, să mănânci brânză de vaci!”. Eu am zis: “Nu-i place, părinte”. “S-o mănânci ca medicament, ai auzit? Ca medicament”. Apoi a venit şi naşa copiilor mei să-i sărute mâna, dar părintele n-a lăsat-o, zicând: “Vezi ce-mi faci, mă? Toată lumea vrea să-mi sărute mâna, dar eu nu sunt vrednic”. […]

Aceasta a fost ultima mea întâlnire cu Părintele Ar­se­nie. Dar am simţit nu o dată că Părintele Arsenie ne-a îndrumat şi ne-a ajutat şi după ce s-a mutat la Domnul. […]

Am făcut aceste mărturisiri ca semn de mulţumire, re­­cunoştinţă şi adâncă preţuire pe care eu şi cu familia mea le aducem Părintelui Arsenie Boca, pe care îl ve­ne­­­răm ca pe un mare sfânt al românilor. Avem ferma convingere că Dumnezeu l-a cinstit cu cununa sfinţe­niei şi nădăjduim ca şi autorităţile să o facă, cât mai cu­rând.

Sfinte Părinte Arsenie, roagă-te lui Dumnezeu pen­tru noi! Amin.

Braşov,  iunie 2007 

Sursa: Razvan Codrescu

Anunțuri

One Response to Cum a fost vindecata o copila de catre parintele Arsenie Boca, in anul 1949

  1. cata bucurie este in sufletul unui om care are oportunitatea de a intalni macar o data in viata esemenea sfinti

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: