Parintele Arsenie Boca – Urmarea lui Hristos


  • Ar trebui să urmăm Mântuitorului toată calea Sa pământească, măcar tot aşa de zornic, pe cât ne zoreşte foamea şi setea după cele pieritoare.
  • E lucru de mirare că, pentru pricini pământeşti se găsesc mii şi milioane de oameni care merg cântând la moarte, dar pentru Împăratul Cerurilor abia se mai găsesc puţini, din când în când, care să fie liniştiţi şi bucuroşi de moarte.
  • Sunt mulţi cărturari „aproape de Împărăţia lui Dumnezeu”. Sunt toţi cei care cred în Dumnezeu, dar nu cred în Iisus Hristos. Aceştia au simplificat tot aparatul religiei, ca odinioară cărturarul cu care a vorbit Iisus. Au rămas cu un Dumnezeu abstract, care nu le cere mai mult decât să-I recunoască existenţa. Se mulţumeau foarte bine cu un Dumnezeu pe care Îl deduc ei, creat de ei, chiar un Dumnezeu al lor, deşi absolut, inaccesibil dacă nu chiar inexistent. Fără revelaţia lui Dumnezeu în Iisus Hristos şi fără angajarea în toate consecinţele concrete ale acestei Revelaţii, cărturarii rămân aproape pe „dinafară de Împărăţie”.
  • Toţi care nu cred şi nu urmează lui Dumnezeu sunt morţi înaintea lui Dumnezeu. La aceştia s-a referit Iisus când descurca pe al doilea spre rostul său: „lasă morţii să-şi îngroape morţii lor”. Ar fi surprinzător răspunsul vreunuia: „Doamne, lasă-mă să-mi îngrop necredinţa mea!”
  • Când ţi-a găsit Dumnezeu vreo treabă pentru Împărăţia Sa între oameni, ai isprăvit toate obligaţiile lumii.
  • A fi ucenicul lui Iisus nu însemnează a te opri la mijlocul uceniciei. A fi ucenicul lui Iisus însemnează o prevedere, un război şi a-ţi zidi o cetate. A nu-ţi face socoteala aceasta însemnează a te face de râs. Iar a nu te face de râs însemnează a-L urma pe Iisus în toată calea vieţii Sale pământeşti, chiar dacă ultimul pas al căii îl vei avea de făcut răstignit pe o cruce. „Dumnezeu poartă paşii omului”, iar acestea sunt marile hotărâri spre El.
  • Vecinul tău bate crâşmele, verişoara ta a fugit necununată, feciorul tău fuge de biserică, copiii tăi umblă la joc seara şi scuipă după preot. N-ai pe nimeni de adus la Iisus? Poate ai de gând să te aduci pe tine.
  • O întâlnire cu Iisus înseamnă o misiune, înseamnă chemare la apostolie şi la toate riscurile trăirii de Dumnezeu între irozii neamurilor, pe care, de asemenea, trebuie să-i iubeşti. Nu cumva sunteţi şi voi căutând pe Iisus?

(din: Parintele Arsenie Boca, mare indrumator de suflete din sec. XX – O sinteza a gandirii Parintelui Arsenie in 800 de capete

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: