Asasinarea lui Eminescu (IV)


Asasinarea lui Eminescu (III)

Asasinarea lui Eminescu (II)

După 28 iunie, mai exact după ce vestea internării lui Eminescu într-un ospiciu ajunsese în spaţiul public, aproape toţi cei care l-au cunoscut spuneau că depistaseră de multă vreme semnele unei nebunii iminente. Unele poveşti de acest fel au fost chiar scrise prin presă, prin jurnale sau memorii. Să le trecem în revistă pe cele mai importante.

Al. Ciurcu, în ziarul „Adevărul”, din 17 octombrie 1911, chiar în articolul ce redă povestea lui Ventura, descrie o întîmplare la care susţine că a asistat cu mult timp înainte de 28 iunie 1883. „Într-o zi, spune Ciurcu, ne veni de la Galaţi vestea că fratele Cula [Neculae Făgărăşanu] a înebunit.” După două zile, un prieten, Aurel Beleş, îi spuse că Făgărăşanu este sănătos şi se află într-o cameră de hotel cu cîţiva apropiaţi. Ciurcu s-a grăbit să ajungă acolo, unde, între alţii, se aflau Mihai Eminescu şi Al. Chibici-Revneanu. În discuţia ce a avut loc, Eminescu s-ar fi contrazis cu unul dintre invitaţi asupra unor chestiuni economice şi ”se înfuria şi acum discuta bătînd cu pumnii în masă”. La plecare, acel Ciurcu i-ar fi spus lui Beleş: „Bine, frate, m-ai adus să văd un nebun. Dar care e nebunul? După mine fratele Cula e omul cel mai cuminte ce se poate vedea, iar nebunul pare a fi Eminescu. El a venit, ca şi noi, să vadă un nebun şi cînd colo a găsit un om mai cuminte decît el.” Apoi comentează: „Nefericitul Eminescu nu dăduse pînă atunci nimănui prilej să bănuiască starea sa mintală.” În această poveste, Ciurcu crede că a descoperit primul semn al nebuniei lui Eminescu, din simplul fapt că, într-o polemică, ar fi bătut cu pumnul în masă! Spune că despre Făgărăşanu cineva răspîndise zvonul că ar fi înnebunit, dar nu se întreabă dacă nu cumva şi nebunia lui Eminescu a fost tot o făcătură. Cu toate acestea, menţionează că Făgărăşanu a sfîrşit, totuşi, sub roţile unui tren, moarte care, după opinia lui Nicolae Georgescu, ar fi avut un caracter ritualic. Dar, astfel de analize erau prea grele pentru Ciurcu. El voia doar să treacă drept primul martor al apariţiei nebuniei lui Eminescu. Ce ciudat, pe povestea unui astfel de personaj să se bazeze toate cercetările în legătură cu ziua de 28 iunie 1883!

Ioan Slavici a fost, pînă în ziua aceea nefastă, unul dintre prietenii lui Eminescu. Îl cunoştea foarte bine încă din tinereţe, fuseseră împreună la studii şi îl avea în gazdă cînd s-a întîmplat nenorocirea. El ar fi fost un bun şi credibil mărturisitor al vieţii lui Eminescu. Din păcate, din casa lui s-a pornit potopul în acea fatidică zi de 28 iunie 1883, soţia lui fiind cea care a dat semnalul de declanşare a complotului, prin cartea de vizită trimisă lui Maiorescu. Amănuntul acesta avea să-i marcheze amintirile toată viaţa, şi a încercat mereu să scape de povara pe care, cu voie sau fără voie, soţia de atunci i-a pus-o în spate. Pe cît de mare prozator a fost, pe atît de mic era ca om. El era, ca şi Eminescu, membru al Societăţii „Carpaţii”, care avea în program Transilvania şi Basarabia, ca obiective naţionale. E greu de crezut că, de bună voie, i-a scris lui Maiorescu, pe 25 iunie 1883, acel text pe care chiar Eminescu l-a dus la destinaţie. În scrisoarea sa, Slavici îşi pune cenuşă în cap, susţinînd că nu are nimic în comun cu ideile celor de la „Carpaţii” şi că a intrat în Societate doar pentru a contracara vehemenţa celorlaţi în privinţa Transilvaniei. Se întîmplase, în mod sigur, ceva care l-a determinat să se delimiteze de colegii săi de la „Carpaţii” sau cineva l-a convins să facă acest gest. Poate că nu era timpul potrivit să se vorbească atunci despre unirea României cu Transilvania, dar, dacă a fost atenţionat la vreme de un pericol iminent, de ce oare nu l-a avertizat şi pe prietenul său, Eminescu? În loc să mărturisească adevărul despre prietenul său, Slavici a căutat toată viaţa să depisteze primele semne de nebunie ale lui Eminescu în cele mai bizare situaţii, încercînd să ascundă implicarea soţiei sale în complotul pus la cale de Maiorescu şi, în acest fel, îndepărtarea oricăror bănuieli de casa sa. Ascunderea adevărului în privinţa declanşării complotului i-a adus nu numai protecţia peste decenii, ci a fost chiar răsplătită, Slavici devenind în 1884 membru al Academiei, susţinut fiind chiar de Maiorescu, în timp ce bunul său prieten, Eminescu, încerca, fără succes, să afle cum a ajuns la ospiciu.

Titu Maiorescu este însă cel care pare a fi cu adevărat motivat să găsească semnele nebuniei lui Eminescu. În „Însemnările zilnice” există trei note despre „nebunia” lui Eminescu.

Prima este datată 30 mai 1883: „Eminescu, început de alienaţie mentală, după impresia mea” (D 2). Este vorba de seara în care, la cină, acasă la Maiorescu, este invitat, alături de Th. Rosetti şi alţi cîţiva apropiaţi, şi ministrul american E. Schuyler, care era, în termenii diplomaţiei de azi, ambasadorul SUA la Bucureşti. E greu de înţeles ciudata consemnare a „începutului de alienaţie mentală” de care vorbeşte Maiorescu, din moment ce, în aceeaşi însemnare, acesta menţionează că musafirii au petrecut „în cea mai plă-cută atmosferă până la 11½”! De faţă cu om care ar fi dat semne de nebunie, cum ar fi putut fi acea seară atît de plăcută? Nu cumva Maiorescu avea alt motiv pentru care da, din senin, acest diabolic diagnostic? Şi chiar avea, căci, exact în acea zi, Eminescu publicase în „Timpul” articolul „Despărţirea de Maiorescu”, în care acesta era criticat că a trecut de partea liberalilor. Tonul textului, cum bine remarcă Nicolae Georgescu, este „rezervat” şi autorul articolului pare a se adresa unui „prieten”. Cu toate acestea, Maiorescu avea să fie afectat puternic de acest articol, ca şi de reacţia lui N. Bassarabescu de a doua zi, în care este acuzat de „prostituţiune”. Momentul acesta merită discutat de către istorici, căci el vine ca urmare a atragerii lui Maiorescu în proiectul lui Brătianu, prin care se urmărea ca România să semneze Tratatul secret cu Austro-Ungaria, Germania şi Italia. Maiorescu nu vroia să-i fie demascate adevăratele intenţii ale trecerii sale de partea liberalilor, căci asta însemna abandonarea idealului pentru care militau aproape toţi junimiştii: unirea Transilvaniei cu România, căci prin Tratat erau interzise pe teritoriul ţării orice acţiuni care vizau Transilvania! Semnarea acestui Tratat însemna şi trecerea României în sfera de dominaţie a celor trei ţări, ori, se ştie, minstrul american Schuyler venise în ţară tocmai pentru a-i convinge pe politicienii români să accepte o apropiere de Franţa şi de SUA. Aşadar, nu doar articolul publicat de Eminescu l-a iritat pe Maiorescu în seara de 30 mai 1883, ci şi, poate, discuţiile purtate, în prezenţa lui Schuyler, pe tema orientării României. De altfel, se vorbeşte din ce în ce mai des de faptul că, în fatidica zi de 28 iunie 1883, Eminescu, după ce a plecat de la Maiorescu, nu dorea să meargă la Capşa, ci la ambasadorul american Schuyler, care locuia chiar deasupra celebrului restaurant, pentru a protesta faţă de măsurile luate de Guvern!

A doua consemnare a „nebuniei” lui Eminescu este înregistrată de Maiorescu în „Însemnările…” sale din ziua de 23 iunie 1883: „Şi Eminescu, care devine, din ce în ce mai evident, alienat” (D 4). Printr-o stranie coincidenţă, este vorba de o nouă cină, acasă la Maiorescu, la care participă, alături de Eminescu, acelaşi… Th. Rosetti, care fusese şi la cina din 30 mai şi pe care Maiorescu avea să-l anunţe, în 28 iunie 1883, că aranjase internarea lui Eminescu la spitalul de nebuni al dr. Şuţu (D 7)! Şi această consemnare a “nebuniei” lui Eminescu are doza ei de ciudăţenie, Maiorescu motivînd-o prin faptul că, datorită unui “sentiment al personalităţii exagerat”, Eminescu ar vrea “să înveţe acum albaneza!” De ce oare, la un om care consultase “Gramatica comparată a limbilor indo-europene…” a lui Franz Bopp, cu aplicaţii pe limbile sanskrită, germană, latină, greacă, dar şi armeană, lituaniană, slava veche sau zendă, dorinţa de a învăţa şi albaneza ar fi trebuit să fie semnul unei nebunii? Putea să creadă asta Ciurcu, Făgărăşanu sau Ventura, însă nu Maiorescu. Adevărata intenţie a lui Maiorescu era, mai degrabă, aceea de a construi un alibi pentru ceea ce urma să se petreacă cinci zile mai tîrziu, adică pe 28 iunie 1883.

A treia constatare a “nebuniei” lui Eminescu este scrisă de Maiorescu tot în “Însemnările zilnice”, mai exact la data de 28 iunie 1883: “Astăzi, Marţi, la ora 6 dimineaţa, o carte [de vizită] de la d-na Slavici, la care, locueşte Eminescu, cu aceste rânduri scrise: „Domnu Eminescu a înnebunit. Vă rog faceţi ceva să mă scap de el, că foarte reu” . Curând după aceea Simţion la mine, întâia oară. M’am dus cu el la Dr. Suţu şi am pus să se pregătească în a sa „Casă de sănătate” o cameră pentru Eminescu; am luat asupra mea plata pentru aceasta, 300 de lei pe lună; apoi am venit acasă, am înştiintat încă pe Th. Rosetti despre a-ceasta. Pe la 10 veni cu trăsura la mine Eminescu, bine-cuvântă, cu privirea fixă, pe soţia mea şi pe Ilie Nicolescu care tocmai pleca, mă îmbrăţişă tremurând. Eu îi arătaiu pe Hermes şi pe Venus din Melos, la care el zise, cu privirea în extaz: „Lasă, că va reînvia arta antică!”. Potrivit înţelegerei [ce avusesem cu Simţion], i-am spus că trebue să se ducă la Simţion, pentru societatea „Carpaţii”. Mi-a cerut să-i dau 5 lei pentru trăsură şi a plecat cu trăsura acolo [la Simţion]. De acolo e vorba să fie dus la Dr. Suţu. Numai, de s’ar face asta fără greutate!” (D 7). Acest pasaj trebuie să fie citit şi răscitit pînă cînd ne vom lămuri deplin că evenimentele din ziua de 28 iunie 1883, încheiate cu internarea inexplicabilă a lui Eminescu în sanatoriul dr. Şuţu, făceau parte dintr-un scenariu menit să-l scoată pe marele gazetar din viaţa publică. Am vorbit şi vom mai vorbi despre ciudata rezervare pe care Maiorescu i-o face lui Eminescu la spitalul de nebuni, cu două ore înainte de sosirea acestuia, pe baza unui bileţel trimis de soţia lui Slavici. Vom consemna aici doar faptul că în însemnarea din această zi, la fel ca şi în cele de mai sus, Maiorescu amplifică semnificaţia unor lucruri minore, doar pentru a putea conchide că Eminescu dă iarăşi semne de nebunie.

Acestea sînt principalele mărturii scrise despre „semnele nebuniei” lui Eminescu. Puse alături, aceste mărturii trădează, mai degrabă, interesele ascunse ale celor care le-au aruncat în public. Al. Ciurcu, chiar în debutul articolului său, mărturiseşte: „Cînd am cunoscut pe Eminescu, nimic nu m-ar fi putut face să prevăd gloria lui posthumă” (D 31). Aşadar, Ciurcu, care n-a fost în stare, stînd cu Eminescu la masă, să-i vadă geniul, a putut să depisteze semnul nebuniei din faptul că, într-o dispută de idei, acesta ar fi dat cu pumnul în masă! Ioan Slavici, care era, pînă în acea zi de 28 iunie 1883, cel mai bun preieten al poetului, avîndu-l chiar în gazdă, se simţea, în mod evident, vinovat că din casa sa a pornit drumul lui Eminescu către ospiciu, prin bileţul trimis lui Maiorescu de către soţia sa. Mărturia sa, privind primele semne de nebunie ale lui Eminescu (D 79), este, în aceste condiţii doar o lamentabilă încercare de a găsi o motivaţie care să-l scoată de sub vinovăţie. Dar, cum mărturiile lui Ciurcu şi Slavici au fost scrise mult după evenimentele din vara anului 1883, nici nu credem că ar putea conta altfel decît ca obiecte de inventar ale subiectului.

Doar Maiorescu, cel puţin formal, vorbeşte despre acestea înainte de 28 iunie 1883, ziua internării lui Eminescu în ospiciu, dar menţiunile sale sînt susceptibile de fals, cel puţin din cauza interesului major pe care îl avea faţă de o eventuală „nebunie” a lui Eminescu. Nu trebuie neglijat, în acest sens, rolul pe care l-a avut Maiorescu în derularea evenimentelor din fatidica zi de 28 iunie 1883, precum şi contextul istoric care a fost cunoscut publicului mult mai tîrziu, context în care Titu Maiorescu avea un rol foarte important. Era perioada în care se duceau ultimele tratative pentru semnarea de către România a Tratatului secret cu Germania, Austro-Ungaria şi Germania, document care avea să pună ţara pentru mult timp în sfera de dominaţie a acestora. Acum se ştie că, în textul Tratatului este scris negru pe alb că România nu va tolera pe teritoriul ei nici o organizaţie care să promoveze ideea alipirii Transilvaniei la ţara mamă, ori poziţia lui Eminescu era contrară acestor prevederi. Activitatea lui în presă, dar şi în cadrul Societăţii „Carpaţii”, l-au făcut pe P. P. Carp, trimis la acele negocieri, să-i scrie lui Maiorescu: „mai potoliţi-l pe Eminescu!” Tot în 28 iunie 1883, pentru două zile, Austro-Ungaria rupe relaţiile cu România, iar Germania, prin Bismark, îi adresează regelui o telegramă, prin care îl ameninţă că va declanşa război împotriva ţării noastre. Toate aceste lucruri care determină contextul în care Eminescu a fost internat de către Maiorescu la Spitalul dr. Şuţu sînt binecunoscute astăzi de toată lumea, dar tocmai din acest motiv este greu de înţeles de ce subiectul acesta, care-l priveşte, totuşi, pe Eminescu, este ocolit de elita intelectuală de azi, care organizează, în schimb, cu voioşie, campanii anti-Eminescu.

Toate mărturiile care s-ar fi vrut dovezi clare că Eminescu dăduse semne de nebunie înainte de 28 iunie 1883 nu pot fi luate în seamă. Sigur că starea de oboseală în care se afla Eminescu în acea perioadă este de consemnat pentru un posibil discomfort psihic, echivalent cu ceea ce se numeşte azi stresul cotidian, dar ea nu poate fi, în nici un caz, argument pentru tratamentul la care a fost supus poetul imediat după internarea sa în ospiciul lui Şuţu, de unde, după numai trei luni, a ieşit ca un veritabil nebun. Cei care au pus la cale acest complot trebuie să răspundă, măcar în faţa eternităţii, pentru această crimă comisă împotriva lui Eminescu.

Ion SPANU

Anunțuri

2 Responses to Asasinarea lui Eminescu (IV)

  1. Ciprian Bojan says:

    Așa, ca să poată fi șters, dacă pare enervant sau împotriva vreunei convingeri…
    http://bciprianmp.wordpress.com/2012/07/11/retorica-urii-mic-eseu-despre-doctrina-si-filosofia-basista/

  2. Pingback: Asasinarea lui Eminescu (V) « Herman Vlad

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: