Parintele Arsenie Papacioc: „Nu e supărat Dumnezeu pentru anumite greşeli pe care le facem cât e supărat că suntem nepăsători”


– Am fost la Aiud şi am filmat în osuar. Există o presiune foarte mare la nivel politic, prin care toată jertfa celor care au murit la Aiud să fie astupată. Cu foarte mare greutate s-a făcut osuarul. Cu foarte mare greutate s-a ridicat acum un corp de chilii. S‑ar dori să se facă acolo şi o mănăstire. Ştiţi că părintele Justin Pârvu a fost acolo de câteva ori şi tot încearcă să găsească formula prin care să se facă, în sfârşit, acolo o biserică.

– E făcută.

– Da, un osuar.

– Un aghiasmatar, ceva…

– Da. Pentru cei care poate nu din rea credinţă, ci din ignoranţă nu ştiu ce a fost la Aiud, v-aş ruga să ne spuneţi ce a fost în Aiudul acela. Părintele Justin spune că Aiudul e cel mai sfânt loc al românilor…

– Da, pentru că nu ştiai dacă trăieşti până mâine. Această stare de tensiune extraordinară îţi dădea ocazia să îţi cunoşti marile tale intimităţi, e binecuvântată. Nu este vorba de o suferinţă. Tendin­ţa lor era exterminarea prin înfometare. Zarca e o închisoare în închisoare, făcută de unguri pentru români, ca să-i omoare, unde fără discuţie ţi se aplica regimul dorit fiecărui ins sau fiecărui grup de inşi. Ultimii ani – un an-doi – numai în zarcă m-au ţinut. I‑am înfruntat la o întâlnire pe care ne-au făcut-o ei acolo, cu deţinuţii vânduţi, ceea ce era egal cu moar­tea. Dar nu a vrut Dumnezeu. M-au băgat la răcitor. În trei zile mureai, constatat. M-au băgat cinci zile, nu am murit! M-au băgat şapte, n-am murit. La camere frigorifere, ştiţi. E groaznic! Nu ştiu dacă mă înţelegeţi… Aveam o curiozitate de copil să văd cum iese sufletul… Deci eram la marginea lucru­rilor. Condiţii imposibile, ca să mori în trezire. Au murit mulţi. Eu nu am murit.

Nu puteam vorbi decât prin morse, şi au cerut cei de alături să se spovedească. Tot prin morse. Eu puteam să trans­mit, dar nu puteam să primesc, pentru că de te prindea te omora pe loc. Şi am aranjat aşa cu ei, tot prin morse. „Mâine, la o anumită oră – am apreciat cu ei atunci – staţi în partea asta a celulei. Eu vă dau un semnal prin bătaie, prin perete, şi îmi spuneţi păcatele şi eu vă dezleg. Cu o condiţie: dacă muriţi până mâine – pentru că aşa se punea problema – e valabilă spovedania. Dar dacă nu muriţi, la primul preot pe care-l întâlniţi să vă spovediţi din nou păcatele”. Adică să procedăm cinstit în ceea ce priveşte respectiva taină. Vă spun acestea ca să aveţi o imagine a stării noastre spirituale acolo, când erai în fiecare clipă nesigur de clipa următoare. Această stare, care nu era de o zi, era de ani. Nu am putut vedea niciun semn de bunăvoinţă omenească, de om, în tot acest timp.

Am fost întrebat de mulţi unde a fost mai greu: în închisoare sau în pustie, pentru că am trăit şi prin pustie. În închisoare, cei care nu credeau în Dumnezeu se chi­nuiau, şi le era rău. Pentru că nu era o forţă nevăzută care să oprească niţel pornirile sălbatice, de cruzime, de ură care apăsau mereu pe om. Asta lipsea. În pustie însă dracii cu care lupţi se temeau de Dumnezeu şi era mai uşor, cu toate intemperiile vremii: iarnă, zăpadă, fiare săl­ba­tice, stare încordată şi acolo. Dar era totuşi o notă de libertate. Pentru că dumneavoastră toţi nu ştiţi cât e de scum­pă libertatea şi pentru ce ne-a lăsat-o Dumnezeu. Nu-i nimic mai scump la Dumnezeu ca timpul pe care ni‑l dă să-l trăim. Pentru că a sufla şi a răsufla e tot de la Dumnezeu. Şi atunci a avut marea prudenţă Domnul Hristos să ne spună că „nu se mişcă fir de păr fără voia Mea”.

Suntem guvernaţi de Dumnezeu în toată mişcarea, în toate gândurile noastre ascunse. Sigur că depinde şi pe ce poziţie te aşezi. Având în vedere şi numai lucrul acesta: viaţa veşnică. Dacă te rătăceşti, dacă eşti neatent sau eşti ateu – Doamne fereşte! Că-i mai gravă starea aceasta, nepăsarea aceasta. Aceasta e nesuferită la Dumnezeu… Pentru că nu e supărat Dumnezeu pentru anumite greşeli pe care le facem cât e supărat că suntem nepăsători. Ne amâ­năm existenţa, mergem pe inerţie. E o mare greşeală! Trebuie trăit fiecare moment în toată plinătatea lui. Să te cunoşti pe tine. Marea greşeală care e în lume care e? Fiin­ţa omenească, care e făcută după chipul şi asemănarea lui Dum­nezeu, se izolează după propria sa fiinţă. Nu Dum­nezeu l-a dat afară pe Adam din Rai, ci Adam s-a dat afară singur. Ăsta-i omul! Sfântul Grigorie de Nyssa, fratele Sfântului Vasile cel Mare, a fost întrebat: „Ce zici despre om?” Şi a răspuns Sfântul Grigorie: „Este copleşitor şi de neîn­ţeles”. Dumnezeu păstrează încă taine despre om, ne­cu­noscute nici de îngeri şi necunoscute nici de lume. Pentru că e după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. E singura fiinţă creată după chip şi ase­mănare. Este singura verigă posibilă între om şi creaţie. Omului i s-a încredinţat marea răspundere să suprave­gheze întreaga creaţie. Şi Satan luptă din răsputeri, cu o râvnă pe care oamenii nu o cunosc, să ne scoată din cap că suntem asemănare cu Dumnezeu. Pentru că îi cam ocupăm locurile. Treaba lui, dar noi suntem creaţi aşa, după chip şi asemă­nare. Şi creaţia lui Dumnezeu nu poate fi dezminţită sau inter­pretată. Suntem chip şi asemănare a lui Dumnezeu.

Deci avem mare siguranţă, dar şi mare răspundere. De aceea vă spuneam că este foarte grav să nu ştii că tu tră­ieşti şi cine eşti. N-ai stat de vorbă cu tine niciodată, bineînţeles, ţinând cont de marile valori: veşnicia… Ce e cu mine? Eu, ţinând cont de puşcărie şi pustie, nu m-am folosit mai mult decât la căpătâi de morţi. Ţipete… Intrau într-un necunoscut nu pentru o mie de ani, ci pe veşnicie! Trăistişoara lui nu era plină cu fapte bune, era goală! Sau e goală, la oameni. Mare greşeală această stare de necu­noştinţă proprie!

Instinctul acesta de a trăi îl are şi porcul, îl are şi orice alt animal. Dar atât! Omul are o conştiinţă, are o dăruire dincolo de raţiune. E făcut Dumnezeu după har. Vă daţi seama: Dumnezeu după har! Căderea lui Adam ne-a întrerupt relaţia aceasta cu Dumnezeu. A venit Dum­nezeu şi ne-a adus mai mult decât a pierdut Adam! Ne-a adus tocmai din nou cunoştinţa că suntem din nou Dum­nezeu după har şi că nu există moartea. Pentru că ne zice: „Şi veţi trece de la moarte la viaţă”. Or moartea nu în­seamnă o terminare, ci înseamnă un alt început fericit sau nefericit. Că de ce să te temi de moarte, dacă te‑ai pregătit de înviere? E o contradicţie, şi omul hotă­răşte, în vidul acesta al lucrurilor, nu într-o stare de prezenţă continuă. Nu este greu. Pentru că niciodată nu e degeaba cineva lângă tine. Ori tu te foloseşti, ori îl foloseşti, ori trebuie să te verifici dacă îl rabzi sau nu-l rabzi, bubos aşa cum e. Că lipsa asta de prezenţă lângă fratele tău e lipsă de dragoste, şi e în contradicţie cu Creatorul. Actul de prezenţă.

Nu sunt pentru nevoinţă, ca duhovnic. Sunt de 95 de ani. Sunt pentru o stare de prezenţă continuă a lui Dum­nezeu. Exist! Şi ne punem întrebarea: De ce? Ce e cu mine? Ce e cu moartea? Ce-s aceste elemente, care sunt valabile? Moartea nu vine să îi faci o cafea. E fără cruţare! Te ia aşa cum eşti! Nu o putem amâna nicio fărâmiţă de secundă când va veni. Judecata de Apoi nu trebuie văzută cu Dumnezeu stând pe un tron de judecată. Te judeci sin­gur, repede. Suntem o fiinţă valoroasă mai mult decât ori­care altă fiinţă. Dracii au fost îngeri buni. Şi am spus aşa: dacă ar fi întruchipat iar posibilităţile pierdute, ar răs­tur­na pământul cu degetul mic! Dacă tu, pierdut fiind, gân­deşti aşa, de ce să nu gândesc aşa despre îngerul meu pă­zi­tor, care nu e căzut! Şi se spune despre îngerul păzitor, într-un loc, aşa: că e cu neputinţă să nu mori, dacă l‑ai vedea într-atâta lumină! Şi îngerul acesta nu e singur, în ceea ce priveşte paza. Cuvântul păzitor nu i l‑am dat noi, i l‑a dat Dumnezeu: „Păzeş­te sufletul acesta, până la moar­tea lui”. El e în relaţie cu alte miliarde de îngeri, cu mare pu­te­re. Şi totuşi ei sunt fără identitatea asta mare, Dum­nezei sunteţi. Sunt o creaţie cu mari posibilităţi, cu mare frumuseţe, care scapă minţii noastre mărginite. Pentru că zice şi Sfântul Apostol Pavel că nu îi e dat omului să cunoască, pentru că el a fost răpit până la al treilea cer.

Aşa că fiinţa omenească e Dumnezeu după har. Acel zis homo homini lupus, „omul lup pentru om” a căzut, la venirea Mântuitorului. Acum e invers: omul e Dumnezeu pentru om. Şi uite pe cine băgăm noi în iad şi nu ne astâmpărăm. De ce îi zici drace, drace şi nu îi spui Doamne, Doamne!? Înseamnă că i-ar pune o râvnă mare de tot în constatarea asta, de către fiecare ins care ar vrea să fie câtuşi de cât treaz. Că el luptă din răsputeri să ne cucerească şi să ne adune la el. Însă se împiedică de puterea Crucii, de puterea lui Dumnezeu. Crucea e Tatăl, toată înălţimea, Fiul, toată adâncimea, Sfântul Duh, toată lăţimea. Sfânta Cruce are o semnificaţie extraordinară! De aceea şi catolicii au schimbat semnul crucii, făcută altfel cu degetele, cu altă aşezare, de la stânga la dreapta. E o mare greşeală! Nu suntem aici pentru că ne-ar conveni nouă să fim aşa, ca la un papă… Suntem aşa de la Duhul Sfânt şi tot de Duhul Sfânt suntem judecaţi.

– Dat fiind faptul că, de exemplu, acum Sinodul refuză să facă vreo referire la oamenii care au murit în temniţe şi care sunt consideraţi sfinţi de popor – şi acum mă refer, de exemplu, la Valeriu Gafencu -, să ne spuneţi ceva despre Valeriu Gafencu. L-aţi cunoscut?

– Da, am trăit împreună. Era mai mic decât mine. Era un băiat cu fond, nu aş avea ce spune altceva despre el decât că era un sfântuleţ. Însă nu conta în lumea noastră, pentru că noi toţi trăiam acelaşi moment, aceeaşi stare, aceleaşi nădejdi şi aceleaşi mari bucurii ascunse, care nu pot fi înţelese raţional de lume. Eram una cu toţi. Gân­deam la fel. Îi cunoşteam familia din poveştile dintre noi. Avea trei surori: Valentina, Eleonora şi Elisabeta. Tatăl lui a fost omorât de ruşi. Nu era vorba de inteligenţă, pentru că tot omul avea destulă. Nu e vorba de moarte, ci mani­era în care mori contează. Şi, vă spun încă o dată, au fost multe momente pentru noi toţi, în care aveam curiozitatea să vedem cum iese sufletul din noi! Eram la marginea existenţei! Nu se mai putea! Altfel nu mă băgau la frigider, la camerele frigorifere, unde fără discuţie, nu mai puteai să trăieşti. Trei zile era marginea la care puteai rezista. M‑au băgat cinci zile şi n-am murit. M-au băgat şapte zile şi n-am murit. Nu a vrut Dumnezeu.

Sigur că sunt obligat să mă smeresc, că au fost atât de multe momente pentru noi toţi, unde puteai să mori şi dacă nu mureai ziceai că s-a întâmplat cutare lucru. Nu a vrut Dumnezeu, pentru existenţa unei fiinţe Dumnezeu după har. Marea, enorm de marea greşeală a lumii este nepăsarea!

– Ce au avut cu dumneavoastră comuniştii? De fapt, de ce au fost chinurile atât de mari?

– Întrebarea matale e de şcoală primară. Ce vrea dracul cu noi, aia vor comuniştii! Erau exponenţii răului. „Nu crede în Dumnezeu” şi „omul e fiară”! Am fost che­mat, încadrat de patru soldaţi cu baionetele la puşcă, scos din zarcă şi, când ieşeai aşa din zarcă, ştiai că nu te mai întorci. Şi sigur că erai pregătit, nu aveai nicio ieşire decât „Doamne, ajută! Doamne, iartă-mă!” şi gata. Şi m‑au dus la un colonel. Erau zece colonei acolo. Crăciun era cel mai mare ticălos, care făcea pe blândul. Adevărul e că nici de­ţi­nuţii, cum eram şi noi, nu erau proşti. Ne dădeam seama cum suflă şi cum răsuflă omul. Pentru că, fără discuţie, apar înţelegeri nebănuite, prin care poţi pătrunde în zona respectivă. Şi m-a întrebat cum există Dumnezeu? Eu eram deţinut, încadrat. Cum făceam o mişcare, cum mă in­­vita pe scaun. Mare cinste… Nu puteai face nicio miş­care pentru că le era frică să nu-i omorâm. Aberaţii nebu­ne, drăceşti!

Şi i-am spus: „Domnule colonel… Eu am avut întâlniri cu copiii de şcoală primară. Şi toţi m-au întrebat ceea ce mă întrebaţi şi dumneavoastră. Ochii, pe care îi avem, cu care pătrundem; inima cu care înţelegem într-o formă mută fiinţa din faţa noastră, sentimentul de poezie, de versuire, toate acestea vin de la un Creator. E greu să înţelegeţi aceasta, dar nu-i vina mea.” Şi mi-am luat cura­jul să îl întreb: „Dar dumneavoastră care e motivul că nu credeţi?” Ăsta era un mare curaj, pentru că se considerau înfruntaţi. Zice: „Războiul pe care l-a dus Hitler în Rusia”. Zic: „Nebunul acela de Hitler credeţi că a fost cinstit, să păcălească poporul rus că Stalin e necredincios?! Aceia, înainte de a fi credincioşi, sunt ruşi, prin natura lor! Şi nu s-a dus Hitler să cucerească Rusia. S-a dus în Rusia să cucerească pământul întreg. Ei, şi acum aţi biruit. De ce nu credeţi? Dacă ăsta e motivul…”

S-a încurcat. Îşi dădea seama că nu are răspuns. Şi m-a întrebat atunci, ca să scape, care e ultimul cuvânt. Zic: „Sunt gata să mor pentru tot ce spun. Şi v-aş invita la aceeaşi poziţie.” „Luaţi-l de aici!” Am scăpat. S-au mirat toţi! Băteau prin perete când au auzit că am venit în celulă, că nu m-au omorât. Ca să înţelegeţi într-un cuvânt, asta era tensiunea noastră în Aiud.

– Sfântul Sinod refuză orice apropiere faţă de (jertfa celor din închisori – n.red.)…

– Nu te repezi… Nu legaţi de Sinod. Consideraţi că nu-i chiar aşa. Dacă sunt sfinţi, sunt sfinţi unde sunt. Dar sunt nişte rânduieli, nişte reguli care trebuiesc urmate. Şi pe urmă, în afară de Sinod, izolându-ne, să zicem aşa, de valoarea aceasta, care are ultimul cuvânt, nu avem voie să ne amestecăm. Ei sunt sfinţi între sfinţi. Dar nu ne grăbim, pentru că nu putem face asta fără amprenta Bise­ricii. (…) Că dacă ai făcut un ou, trebuia să ştie tot satul, cum cântă găina! Nu e aşa! Important este să te cunoşti tu pe tine ca om al mântuirii, şi să te pui la punct, pentru că eşti un microcosmos, în care se oglindeşte un macro­cos­mos. Nimeni nu e sfânt doar pentru că a murit. Trebuie să se pronunţe autoritatea Bisericii, aşa cum e, că nu e de­gea­ba acolo. (…) Pentru că nu Sinodul e punctul de orien­tare strategic, ci ceea ce avem în noi înşine. La aceasta se referă marea întrebare: Ce ai făcut? Cine eşti?

Recunoaşte-te pe tine! Că nu după glasul străzii sau glasul poporului – care de multe ori are dreptate, săracul – se fac lucrurile acestea, ci Sinodul, după poziţia pe care o are, trebuie să gândească întâi serios; şi nu se face nimic fără învoirea divină. Eu, care am trăit focurile acelea, tre­când în lumea aceasta grozav de bucuros, îmi dau seama cât de valoroasă e poziţia asta, că nu cel care loveşte bi­ru­ie, ci cel care a primit cu dragoste lovitura. Acesta e Hris­tos! Că ne mirăm toţi, în situaţii din acestea, de ce Hris­tos nu i‑a nimicit pe toţi. L-au jupuit, L‑au umilit şi El i‑a răb­dat! Dar toată frumuseţea Învierii Mântuitorului… Când a înviat, nu numai El a Înviat, ci toată creaţia cu El! Toată frumuseţea aceasta nu ar fi fost grozavă dacă nu ar fi fost Crucea mai întâi.

Deci nu e voie să blestemi suferinţa de care toată lumea fuge şi o blesteamă. Nu e bine! Asta e necesar! Ori­ce vale dă valoarea unui deal. (…) Rămâne, în concluzie, un lucru: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mi­lu­ieşte-mă pe mine, păcătosul!” Să aveţi o lucrare şi o poziţie mântui­toare. Indiferent ce eşti, furnică dacă eşti, ai o răspundere. Dar eşti om! Ai o conştiinţă. Să cunoaş­teţi marile valori. Încadraţi-vă. Că nu de moarte mă cutremur, cum se zice, ci de veşnicia ei. Adică nu contează – repet -, decât maniera în care mori.

Gafencu şi toţi ceilalţi au primit moartea cu plăcere. Pentru că eram neînţeleşi, ne iubeam între noi, în sensul unui adevărat Rai, încât nici nu mai conta suferinţa, pe care o vedeai ca un plasture liniştitor. Vedeai rezultatele de după suferinţă. Nu e uşor să prevezi nişte lucruri. Dar numai dacă eşti în foc îţi dai seama de intensitatea lui. Aveam şi contraziceri acolo, însă aveam toţi acelaşi ideal tainic, care ne lega…

Din cartea Mărturisitorii din închisorile comuniste. Minuni. Mărturii. Repere. Editura Areopag

Anunțuri

One Response to Parintele Arsenie Papacioc: „Nu e supărat Dumnezeu pentru anumite greşeli pe care le facem cât e supărat că suntem nepăsători”

  1. Pingback: Un an fără Părintele Arsenie Papacioc (VIDEO) « Herman Vlad

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: