Comunicatul Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei – Adevarul despre romanul “Codul lui DaVinci”


Biserica noastră nu ar fi vrut ca în aceste zile (1) în care cu toţii ne bucurăm de biruinţa Învierii Domnului nostru, cea mai mare minune a istoriei, să se ocupe, pentru a nenumărata oară în 2000 de ani, de infirmarea unor concepţii fantasmagorice şi a unor fabulaţii neconforme cu adevărul istoric, care, de fiecare dată când au apărut, au fost respinse ştiinţific şi dezaprobate teologic.

Însă responsabilitatea noastră, atât faţă de adevăr, cât şi faţă de conştiinţa credincioşilor, ne obligă ca ţinând adevărul în iubire (Efeseni 4, 15), să informăm acest popor în legătură cu problematica ivită odată cu difuzarea în ţara noastră (este vorba de Grecia, aceasta neînsmnând că în România această lucrare drăcească nu este prezentă prin carte şi film – n. red.) a filmului realizat după cartea lui Dan Brown, “Codul lui Da Vinci”.

Este cunoscut faptul că acest roman, care a devenit un best seller mondial, graţie aportului adus de mai multe cercuri la publicitatea lui, a reuşit să obţină cel mai mare succes editorial după cartea “Harry Potter”, îmbogăţindu-i astfel pe scriitor şi pe editori. Mesajul lipsit de adevăr istoric şi totodată hulitor pe care scriitorul Dan Brown încearcă să-l transmită publicului larg este că:

a) Domnul nostru Iisus Hristos şi Sfânta Maria Magdalena ar fi fost căsătoriţi şi ar fi dobândit chiar şi copii;

b) Hristos nu ar fi fost Dumnezeu şi niciodată nu ar fi fost adorat ca Dumnezeu de către primii creştini;

c) ar fi existat pe lângă adorarea lui Dumnezeu şi un cult al unei divinităţi feminine, care în acest roman este reprezentată de Sfânta Maria Magdalena;

d) acest adevăr ar fi fost scos din Evanghelii mai târziu de către Sfântul împărat Constantin, în colaborare cu preoţii de parte bărbătească, iar prin legi de stat ar fi impus ca Hristos să fie cinstit ca Dumnezeu;

e) ar exista mai multe manuscrise vechi de natură gnostică, care ar confirma acest adevăr ipotetic.

De dragul adevărului şi al credincioşilor, a căror conştiinţă religioasă este insultată şi subminată în chip viclean şi mincinos de intriga romanţată a cărţii, avem datoria să clarificăm faptul că, din punct de vedere istoric şi creştin, conţinutul cărţii este total neadevărat:

a) Hristos, domnul nostru, nu a fost căsătorit, iar ca Dumnezeu desăvârşit şi Om desăvârşit, ca unul ce era fără de păcat, nu a avut înclinaţii păcătoase sau vreo patimă de suflet pierzătoare;

b) Hristos a fost cunoscut ca Dumnezeu dintru început în Biserica primară, fapt adeverit atât de Evanghelii, de epistolele Sfântului Apostol Pavel (care sunt datate în jurul anului 55 d. Hr.), de Faptele Sfinţilor Apostoli (datate în jurul anului 75 d. Hr.), cât şi de monogramele şi simbolurile legate de persoana lui Hristos, descoperite în catacombe, dar şi de multe texte romane creştine din primul şi al doilea secol după Hristos. De pildă Sfântul Apostol Petru mărturiseşte: “Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Matei 16, 16), Sfântul Apostol Toma strigă: “Domnul meu şi Dumnezeul meu” (Ioan 20, 28), iar sutaşul aflat lângă Cruce propovăduieşte: “Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta” (Matei 27, 54).

c) Dumnezeu din fire nu are gen, nu este nici bărbat, nici femeie, ci duh. Prin urmare nu putem vorbi de un etern feminin sau vreo divinitate feminină, deoarece astfel de concepţii sunt cu desăvârşire pătimaşe şi îşi au originea în antichitatea idolatră şi în înclinaţia născocitoare de basme a scriitorului.

d) Adevărurile pe care Evangheliile le descriu şi le învaţă nu sunt invenţia Sfântului Constantin, care, de altfel, în paralel cu bunăvoinţa arătată faţă de Creştinism, se ştie că nu a prigonit nici religia idolatră. În epoca Sfântului Constantin, Biserica îşi formulase deja aproape în întregime învăţătura dogmatică despre Dumnezeu Treimic, despre cele două firi şi Persoana Domnului nostru Iisus Hristos, etc.

Milioane de oameni erau creştini sau muriseră deja ca martiri, schingiuiţi în amfiteatrele şi arenele romane şi în diverse alte părţi ale pământului, deoarece credeau în Hristos ca în Dumnezeu. Scriitorul a avut ca surse de inspiraţie documente ale unei organizaţii extremiste, care s-a constituit ca societate civilă în 1956 sub numele de Stăreţia Sionului (Prioriy of Sion).

Falsitatea informaţiilor din sursele folosite de aceste organizaţii a fost dată la iveală de un tribunal francez prin anii ’90. Această organizaţie a plăsmuit şi a promovat o serie de manuscrise care dovedeau, chipurile, căsătoria lui Iisus Hristos cu Sfânta Maria Magdalena. Este cert că au folosit elemente din învăţătura gnosticilor, cruciaţilor, templierilor, catarilor şi ale altor eretici. Scriitorul Dan Brown susţine că şi-ar sprijini afirmaţiile pe informaţii cuprinse în manuscrisele de la Marea Moartă şi în evangheliile gnostice, lepădând, în acelaşi timp, textele “Noului Testament”.

Însă manuscrisele de la Marea Moartă nu conţin în ele nimic referitor la Creştinismul nou-testamentar şi, fireşte, nici la Sfântul Graal (2), ci numai fragmente din Vechiul Testament şi din alte texte. Cunoscutele evanghelii gnostice (3) (a lui Toma, a Mariei, a Egiptenilor, şi a Adevărului) împrumută numele ucenicilor lui Hristos pentru a da veridicitate celor scrise de cu totul alte persoane, cum este şi cazul textelor literaturii vechi: Pseudo-Herodot (4) sau Pseudo-Lucian (5).

Nu se cunoaşte cu siguranţă care este conţinutul lor iniţial, însă cei mai mulţi cercetători susţin că ar fi fost scrise începând cu secolul al IV lea după Hristos. Pentru aceste evanghelii nici nu dispunem de prea multe codice, situaţie total diferită de cea a textelor Sfintei Scripturi (există 25 de mii de codice care conţin Vechiul şi Noul Testament) şi, de aceea, nu se poate garanta veridicitatea lor (6). Ele sunt texte plăsmuite, iar nu originale ale Scripturilor. Ele denaturează “Noul Testament”, a cărui autenticitate este dovedită ştiinţific: – Numărul codicelor în care se păstrează textul “Noului Testament” (circa 25000) este incomparabil mai mare decât numărul codicelor tuturor cărţilor vechi păstrate.

Pentru “Iliada” lui Homer se păstrează 643 de codice, pentru “Istoria” lui Tucidide numai 8, iar pentru operele lui Horaţiu 500. – Vechimea codicelor care păstrează textul Noului Testament o covârşeşte cu totul pe cea a celorlalte texte vechi. Cele mai vechi codice care păstrează textul Noului Testament (Sinaitic, Alexandrin, Vatican) au fost scrise în jurul anului 250 d. Hr., adică la mai puţin de două secole de la prima scriere a textului (50-70 d. Hr.), existând şi Papirus 52, care cuprinde o parte din Evanghelia Sfântului Ioan şi care este datat la numai câteva decenii după scrierea originalului.

Dimpotrivă, codicele “Istoriei” lui Tucidide, scrisă în secolul IV î. Hr., datează din secolul X d. Hr, adică manuscrisele păstrate s-au scris la 14 secole după redactarea Istoriei. Aşadar, de vreme ce nimeni nu tăgăduieşte veridicitatea şi autenticitatea textelor vechi amintite, cum e cu putinţă ca Brown să tăgăduiască Noul Testament, când mărturiile ştiinţifice dovedesc că acesta este “cartea cea mai vrednică de crezare din toată lumea”(7)?

În sfârşit, mântuirea în Creştinism şi mai cu seamă în Biserica Ortodoxă nu se realizează prin mijlocirea unei descendenţe aristocrate, a unei legături biologice sau de rudenie a omului cu Hristos sau cu presupuşii săi urmaşi pe linie genealogică (în esenţă, este vorba despre o tentativă rasistă a cercurilor oculte ale Europei de a impune o aşa zisă aristocraţie religioasă ereditară, care vine direct de la Hristos), ci prin împărtăşirea după har a energiilor necreate ale lui Dumnezeu, prin care Duhul Sfânt îi cercetează pe credincioşi, atunci când aceştia trăiesc în pocăinţă, smerenie şi dragoste.

În concluzie, spunem că prin romanul Codul lui Da Vinci autorul încearcă să lovească în credinţa mântuitoare a Bisericii care spune că Hristos este Dumnezeu desăvârşit şi Om desăvârşit. Scriitorul atacă şi omenitatea lui Hristos, de vreme ce Îl consideră un om nedesăvârşit, un om cu slăbiciuni. Mai lansează un atac şi împotriva Bisericii, pe care o acuză deschis şi-i aduce vorbe de ocară, spunând că până acum s-a bazat pe înşelarea, falsitatea şi rătăcire membrilor ei.

Biserica noastră (este vorba de Biserica Ortodoxă a Greciei, pentru că Biserica noastră, respectiv cea Ortodoxă Română nu a avut reacţie, ca de obicei sau cel puţin nu avem cunoştinţă că aceasta ar fi reacţionat în vreun fel – n. red.) a vrut ca în acest mod succint, responsabil şi la obiect să-şi informeze credincioşii, având, în acelaşi timp, încredere în credinţa lor adâncă şi nezdruncinată, în preocupările lor serioase, iar mai cu seamă în judecata lor cea dreaptă, cu care vor putea imediat să constate fabulaţiile anistorice pe care le promovează romanul şi-i vor respinge cuprinsul ridicol (8), “pentru că Domnul Dumnezeul nostru, Atotţiitorul, împărăţeşte. Să ne bucurăm şi să ne veselim şi să-i dăm slavă” (Apocalipsa 19, 6-7).

Sursa: De veghea Patriei

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: