Părintele Arsenie Boca – un Serafim de Sarov al României. Ucis din ordinul Elenei Ceauşescu


În epoca actuală, în care timpul trece parcă tot mai repede, iar viaţa este trăită din ce în ce mai intens, căile de evoluţie spirituală sunt şi ele caracterizate de intensitate şi rapiditate. Pe Pământ se nasc multe fiinţe înzestrate cu excepţionale calităţi de îndrumători spirituali. Integrate fiind în planurile divine de salvare a celor care sunt pregătiţi, aceste mari spirite creează gigantice curente spirituale care îi antrenează în curgerea lor pe cei, tot mai mulţi, care simt în ei chemarea lui Dumnezeu.

Unul dintre marile spirite a fost Părintele Arsenie. Se spune că avea darul clarviziunii şi că, atunci când mergeai la el, îţi spunea cum te cheamă, pentru ce ai venit şi îţi povestea toată viaţa înainte ca tu să scoţi vreo vorbă. Nu de puţine ori cei prezenţi erau martorii unor miracole. Părintele Arsenie Boca (având numele de botez Zian) s-a născut la 29 septembrie 1910 în Ardeal, la Vaţa de Jos, şi a fost singurul copil al unei familii de oameni înstăriţi şi credincioşi: „Când eram copil, în casa mamei mele era o icoană a Maicii Domnului care-mi plăcea foarte mult. Odată am întrebat-o pe mama: -De ce îmi place aşa de mult acea icoană? Iar ea mi-a spus: – Ei, dragul meu, cât te-am purtat în pântece, foarte mult m-am uitat şi m-am rugat la această icoană”.

„Mama mea când a rămas însărcinată cu mine s-a uitat la icoana Maicii Domnului şi a pictat-o în inima ei. A pictat-o rugându-se la Maica Domnului, cum se rugau Sfinţii Ioachim şi Ana: „Maica Domnului, îţi cer un copil, fie parte bărbătească, fie parte femeiască, care să îţi slujească ţie, Maicii Domnului şi Domnului Iisus Hristos. Nu pentru mine îl cer”. După ce-am terminat studiile, mama credea că am să mă stabilesc ca orice om la casa lui. Când a aflat ce intenţii aveam, mi-a luat capul în mâini, m-a sărutat şi m-a binecuvântat zicându-mi: – O, dragul meu şi scumpul meu, de când mă rog eu pentru asta!”. În perioada liceului, la Brad s-a remarcat prin profunzimea gândirii şi simţirii sale. Şi-a continuat studiile la seminarul teologic din Sibiu, apoi şi-a susţinut licenţa la Cernăuţi. Pentru că avea o înzestrare artistică deosebită, a fost trimis la Bucureşti unde a urmat Şcoala de Belle Arte.

A treia facultate pe care a urmat-o a fost medicina, timp de trei ani, după care a fost trimis de mitropolitul Bălan la Sfântul Munte Athos, la schitul românesc Prodromul, al cărui conducător spiritual era pe atunci un părinte cu mare forţă spirituală, Antipa Dinescu. Scurta perioadă petrecută acolo a fost prilejul unor experienţe spirituale de excepţie. Se spune că acolo ar fi dat de un duhovnic aspru, care i-a zis: „Mă, tu nu eşti în stare de nimic! Nici la măturat nu eşti bun!”, la care tânărul şi-a spus în sinea lui: „Aici e de mine, la ăsta stau!”. Încă din prima tinereţe se simţea la el vocaţia asumată a celui ce mai târziu avea să proclame: „Măi, nu toţi cei din lume se prăpădesc, nici toţi cei din mânăstire se mântuiesc… Unii dintre călugări nu sunt călugări, ci cuiere de haine călugăreşti… De vrei să te faci călugăr, fă-te ca focul!”. Din frânturile povestite de Părintele Arsenie, se ştie că acolo a postit vreme de 40 de zile neîntrerupt şi că a avut o experienţă profund iluminatoare.

Un apropiat al său mărturiseşte: „Astfel, când s-a întors la Mânăstirea „Sâmbăta”, era cu totul alt om: căpătase darul acela al său faimos, al proorociei, şi puterea lui cea mare, că dacă se uita la tine, te cutremurai şi te umileai pe loc. Şi-ţi ştia pe dată toate gândurile şi numele, fără să te cunoască, şi faptele toate, păcătoase sau bune, că nu puteai să le-ascunzi. Aşa s-a schimbat viaţa Părintelui Arsenie, şi mai apoi, vieţile noastre, pe lângă a sa.” Este greu de imaginat acum, după aproape şaptezeci de ani, fascinaţia pe care o exercita Părintele Arsenie Boca, prin harul său, asupra miilor de credincioşi. Se spune că era căutat mai ales pentru că se îngrijea cu adevărat de sufletul oamenilor. Era preocupat ca omul să se întoarcă spre credinţă şi să ducă o viaţă plăcută lui Dumnezeu. Mulţi îl compară pe Părintele Arsenie Boca chiar cu Sfântul Serafim de Sarov. Din cauza influenţei pe care o avea asupra oamenilor, încă din perioada de dinainte de război, era suspectat de regimul politic crezându-se că organizează ceva subversiv. După război, această teamă a conducătorilor politici ai ţării a crescut. În vremurile de restrişte care s-au abătut odată cu instalarea regimului comunist, Părintele şi-a continuat netulburat misiunea de îndrumător spiritual.

Era o perioadă în care era nevoie de miracole pentru a scăpa de persecuţiile autorităţilor de atunci, care loveau în tot ce afecta ideologia comunistă, iar Părintele era într-adevăr omul prin care Duhul Sfânt făcea minuni şi de aceea era tot mai căutat. După cum mărturiseşte maica stareţă de la Prislop: „De la nivelul lui se cobora şi putea să vorbească pe limba fiecăruia. Pe de o parte te atrăgea, iar pe de altă parte îţi răscolea conştiinţa. Te făcea să stai la locul tău, îţi arăta unde eşti tu, faţă de unde ar trebui să fii. Cred că asta este sfinţenie”. Vacanţele spirituale pe care studenţii le făceau după 1946 la Sâmbăta Părintelui Boca reprezentau şi ele un pericol pentru intenţiile de viitor ale comuniştilor pentru generaţiile tinere, pentru educarea acestora în spiritul socialist şi clădirea „omului nou”. Ajutându-i creştineşte pe luptătorii anticomunişti din Munţii Făgăraşului, Părintele a intrat în vizorul Securităţii, fiind arestat pentru prima oară în 1948. În timpul arestului în beciul Securităţii la un moment dat gardianul l-a găsit afară în faţa celulei, cu lacătul de la grilaj desfăcut. „Nu te teme. Nu plec nicăieri. Nu vreau să pătimeşti din cauza mea. Ai doi copii şi o femeie bolnavă”. Gardianul a încremenit.

Toate cele spuse de Părintele Arsenie erau adevărate. Mutat forţat de la Sâmbăta la Prislop, a devenit stareţ acolo, iar după ce sălaşul s-a transformat în mânăstire de maici, a rămas în continuare ca duhovnic până în 1959, când comuniştii au desfiinţat mânăstirea. Între timp mai fusese încă o dată arestat şi dus la Canal, unde a rămas aproape un an întreg. A urmat pribegia la Bucureşti, ca simplu pictor bisericesc, ţinut mereu sub supravegherea celor care aveau puterea politică. În legătură cu aceasta iată ce declara unul din apropiaţii Părintelui din acea perioadă: „Că ştiţi dumnevoastră, pe timpul lui Ceauşescu, Părintele Arsenie a fost marginalizat chiar de către cei din cadrul Bisericii şi nu l-a ajutat nimeni şi a suferit foarte mult. Chiar şi spune Părintele: „Dacă vrei să-l urmezi pe Hristos trebuie să pătimeşti ca Hristos”. Ce vreţi mai mult ca asta?” Ultima parte a vieţii şi-a petrecut-o în aceste două locuri: Drăgănescu (unde, începînd din 1968, a pictat biserica timp de 15 ani, lăsându-ne o adevărată „predică în imagini”) şi Sinaia (unde, din 1969, şi-a avut chilia şi atelierul de pictură în care obişnuia să se retragă tot mai des şi unde a şi închis ochii în pragul iernii lui 1989 la vîrsta de 79 de ani).

În ultimii ani de viaţă Părintele Arsenie era complet detaşat. Vorbea exact ca un trimis al lui Dumnezeu, care nici nu se plânge şi nici nu ia parte la bucuriile efemere ale acestei lumi. Avea o răspundere serioasă, apostolească şi o autoritate spirituală extraordinară. Cuvântul lui îţi pătrundea până în inimă şi simţeai că-ţi cunoaşte sufletul. Forţa lui spirituală venea de dincolo de cuvânt. Principalele scrieri care au rămas de la Părintele Arsenie (şi care multă vreme au circulat „pe sub mână”, dactilografiate, uneori fără semnătura sa) s-au editat după 1990. În Octombrie -89, Părintele Arsenie a avut o premoniţie gravă, şi anume afirma că atunci când Ceauşescu va pleca din ţară, va pierde la scurtă vreme şi conducerea ei.

Acest lucru se pare că a ajuns la cabinetul 2, la urechile Elenei Ceauşescu, care a dat ordin ca Părintele să fie ucis. Cu puţin înainte de a muri a mai spus în felul lui, simplu şi foarte limpede: „Eu am să mor martir”. De altfel Părintele spunea: „Nu plângeţi, căci acolo unde mă duc, în ceruri, vă voi ajuta mai mult, rugându-mă pentru voi”. Părintele Arsenie a fost ucis în plină forţă duhovnicească. Prezenţa sa a rămas însă printre noi, puternică şi luminoasă. (A.M.)

Ziarul Atac, 19 iunie 2009

Anunțuri

One Response to Părintele Arsenie Boca – un Serafim de Sarov al României. Ucis din ordinul Elenei Ceauşescu

  1. danielaburlacu says:

    frumos articol…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: