Dosarul de securitate al părintelui Arsenie Boca


Despre parintele Arsenie Boca am mai scris. Prea putin, fata de amintirea pe care a lasat-o in lume, fata de forta darurilor sale duhovnicesti. Fagarasenii si cei care l-au iubit il pastreaza si acum in causul inimii, ducandu-se in noiembrie la mormantul de la Prislop, unde se inchina, saruta crucea, isi spun necazul si cer sfat parintelui, de parca, nevazut, le-ar sta in fata pe scaunul de spovedanie, asa cum era: inalt, puternic, cu ochi albastri, cu glas tunator de profet, bland cu oamenii, neiertator cu pacatul.

In ciuda oricaror indaratnice pareri, biografia parintelui a fost o pagina de calvar. Dosarul sau de Securitate, pe care nimeni nu a avut pana acum curiozitatea sa-l cerceteze, dezvaluie o realitate cumplita: urmarit si hartuit ca un hot, Arsenie Boca trebuia sa fie intinat moral. Pe dosarul de urmarire operativa nr. 564, colonelul Gheorghe Craciun scria: „A se strange material compromitator contra lui Arsenie Boca”, adaugand apoi, intr-un raport separat:

„Arsenie Boca este un element ostil si dusmanos regimului, care cauta sa deruteze oamenii de la munca, infiltrandu-le in suflet misticismul si fanatismul, speculandu-le in acelasi timp ignoranta. Fata de cele de mai sus s-au luat masuri pentru a se face o retea informativa serioasa in mediul acestuia, in sensul de a trimite la el elemente bine instruite, eventual travestite (adeseori in monahii si monahi, n.n.), care sa caute a-l compromite (…) Mutarea lui Arsenie Boca in alta parte nu rezolva problema, atata vreme cat nu e compromis”.

Acuzat de toate relele pamantului (inclusiv legionarism), parintele va fi arestat in mai multe randuri si condamnat la doi ani de Canal, intr-un proces cu usile inchise. Motivul: omisiune de denunt si misticism. In tot acest timp, implinind parca vorbele din Biblie, parintele s-a daruit chiar locurilor de pedeapsa si surghiun: Prislop, Draganescu (biserica pe care a pictat-o integral), Schitul Maicilor. Surghiunul vremurilor atee razbate din fiecare pagina a dosarului, invaluind faptura parintelui cu aura stralucitoare a martirului intru Hristos.

Acatiste si scrisori arestate

Ceea ce te frapeaza rasfoind dosarul parintelui este multimea anexelor. Sute de acatiste si de scrisori nu au mai ajuns niciodata la destinatar. In schimb, pe fiecare plic o mana vigilenta mazgalea un ordin:

„A se urmari operativ semnatarul”.

La suferinta parintelui, Securitatea a adaugat mereu, ca o drojdie imunda, suferinta nevinovata a credinciosilor, a celor care ii cereau disperat ajutor.

Din delatiuni si rapoarte rezulta ca Arsenie Boca era urmarit pas cu pas, zi si noapte, prin prieteni sau simpli observatori, in biserica sau pe strada, in atelier sau in intimitate. Cu o precizie diabolica, paginile dosarului recompun zile intregi din viata parintelui: la ce ora a iesit din casa, cum era imbracat, in ce tramvai s-a suit, ce loc a ocupat, cine a trecut pe langa el, cine i-a adresat vreo intrebare. La coborare, toti cei in cauza erau legitimati, pusi sa dea declaratii. Pagini intregi cu nume si adrese: Izvor 123, Dunavat 74, Boteanu 53. Nume de oameni fara nici o vina. Alaturi, pagini si mai rusinoase: turnatorii pline de venin si invidie ale unor apropiati (unii preoti cu renume), care nu se sfiau sa scrie:

„Fachiristul Arsenie Boca”… „Paranoic ca si Sandu Tudor, care voia si el sa aiba aureola de mare duhovnic.”

Pare greu de crezut, dar dezordinea de ani si inscrisuri din dosar ascunde o minutie patimasa de colectionar: pagini de jurnal, mici insemnari, ba chiar si taieturi din ziare, ocazie cu care constati ca parintele reprezenta o problema de stat inca din 1944, cand ministrul Cultelor din acea vreme, Popa Burducea (cel cu steaua si cu crucea), a dat ordin sa fie anchetat. Marea spaima a regimului era ca la slujba parintelui de la Saliste participasera tarani din 41 de sate! Autoritatea parintelui era prea mare, iar vorbele lui – o cumplita primejdie:

„Sa nu luati arma in mana si sa aparati alte teritorii decat acelea care ne apartin si pe care sunt cladite urme de credinta romaneasca (…). Iubiti-i pe preoti acum, cand ii mai aveti, caci va veni o vreme cand nu-i veti mai avea”.

La fel se intampla si in 1946, cand parintele este anchetat pentru cele afirmate intr-o predica:

„Lupii vor fi sfasiati de catre oile atacate. Credinciosii, desi mai putini ca numar, nu vor putea fi suprimati de puterea numerica a celor lepadati de credinta, atata timp cat vor sta stransi in jurul Bisericii”.

Avem conducatorii pe care ii meritam

In ciuda agramatismelor si a limbii de lemn, din dosar razbate spaima sincera a inchizitorilor vremii, constiinta ca parintele era urias, ca in spatele lui se aflau mii si mii de credinciosi devotati. Nu intamplator, fiecare raport mergea direct la generalul Nicolschi, iar un exemplar la ministrul de Interne, Pintilie.

Parintele trebuia arestat cu orice chip si acest lucru se va petrece, intr-adevar, in noaptea de 15 spre 16 ianuarie 1951, cand trupe speciale au impanzit dealurile Prislopului, iar sefii de gara din zona au fost obligati sa raporteze prezenta oricarui calator care dorea sa urce in trenul de Bucuresti. Ca intr-o simbolistica mistica, parintele reedita, dincolo de vointa sa, scena impresurarii Mantuitorului in gradina Ghetsimani – El, cu mainile goale, in fata unui puhoi de osteni inarmati cu sulite si sabii. Vazator cu duhul, parintele Arsenie stia ce-l asteapta. Sunt multe marturii privind momentul arestarii sau anii de Canal, cu lanturile desfacute miraculos de la maini, cu disparitiile lui inexplicabile din celula. Mai putin se cunoaste modul demn si intelept in care parintele a raspuns anchetatorilor:

„Dupa cativa ani de la calugarirea mea si intrarea in preotie, mi s-a intamplat un lucru pe care nu l-am urmarit – o mare influenta in popor, o faima de predicator si de preot. Datorita cunostintelor pe care le adunasem in vremea studiilor si pe care le aplicam unde se putea face aceasta, poporul sarea marginile aprecierii juste si ma credea exceptional de inzestrat. De nenumarate ori am incercat si mai incerc a-i mai stinge capriciile unei credinte necontrolate, cea de domeniul fanteziei, ca aceasta nu mantuie, si abia am izbutit sa-i scap de la o iubire pe care mi-o pastreaza fara sa intrebe”.

Evitand toate capcanele interogatoriului, parintele se va lupta in felul sau – nu ca sa scape cu orice chip, ci sa dovedeasca adevarul misiunii sale.

„Lui Nicolae Patrascu (capetenie legionara, care il cauta la manastire, n.n.) i-am dat Biblia sa o citeasca din scoarta-n scoarta, ca sa se convinga ca neamurile au (…) <>, o conducere providentiala. De sus se ocarmuiesc neamurile si se oranduiesc oamenii care sa implineasca felul cutare sau cutare de guvernare. De sus se oranduieste regimul pe care trebuie sa-l aiba neamurile. Cand regimul si-a implinit menirea sau si-a tradat-o, Providenta il schimba. Iar cel care trage la raspundere, pe neasteptate, e Dumnezeu. O mie de ani de ar trai ateul, tot pe neasteptate e tras la raspundere de Dumnezeu, ca unul care nu se astepta sa existe Dumnezeu si sa-l poata trage la raspundere.”

In capul paginii se lafaie apostila colonelului Birtos, de la Secretariatul Directiei Generale a Securitatii Poporului: „Informatiile trebuie adancite, creandu-se antene informative de profunzime in mediu”.

„Romania e singura tara in care succesul nu are succes”

Spun unii ca parintele Arsenie nu a fost un disident, un luptator pe fata contra regimului comunist. Atunci, de ce era haituit, interzis, considerat o primejdie publica? Din dosar nu rezulta ca i s-ar fi propus colaborarea (oricum nu ar fi acceptat). In schimb, pana dupa 1965, in mai multe reprize, anchetatorii il iscodesc cu tot felul de intrebari: ce parere are despre socialism, despre situatia politica din Panama, din Cipru, din Vietnam? Ce parere are despre telepatie sau paranormal, despre Arhanghelii Mihail si Gavril? Grosolan si fara metoda, Securitatea voia sa intre in intimitatea parintelui, sa-i cunoasca resorturile de gandire, sa-si explice cumva forta spirituala si darurile teribile pe care le avea.

Pus de-a valma, cu felurite scrisuri si fara nici o ordine cronologica, dosarul lui Arsenie Boca se poate rezuma doar la un cuvant: o pândă continuă. La toate ispitirile si capcanele intinse, parintele a raspuns senin, bland ca porumbelul si viclean ca sarpele. Sarac si nelegat de nici o patima, nu a lasat loc nici unui santaj. Acelasi mereu, neschimbat si vorbind de la Dumnezeu, parintele va arata intr-un singur loc ca il doare.

Intr-o nota informativa din 28 martie 1967, sursa arata ca Arsenie Boca a cerut Patriarhului sa revina la Prislop.

„Tine sa se duca acolo, pentru ca socoteste ca acolo este nevoie de el, in acel punct unde se intretaie influentele catolice si maghiare, ca el, fiind un bun roman si un bun ortodox, va aduce reale servicii Bisericii stramosesti si tarii prin munca sa.”

Cererea a fost bineinteles refuzata. Parintelui nu-i va ramane decat dorul de Prislop si o dorinta testamentara – sa fie ingropat acolo, in tinutul Hategului, in inima tarii.

Cu o rabdare de sfant, Arsenie Boca nu si-a tradat niciodata legamantul si haina monahala, amestecandu-se in cele lumesti, in cele politice. Rabdator si resemnat, a indurat totul – si ateismul, si jignirile personale. Doar o singura fraza, preluata de la principesa Ileana, arata preaplinul de amaraciune, de suferinta interioara:

„Romania e singura tara in care succesul nu are succes”.

Prin nedreptatile si umilintele la care a fost supus pana la sfarsitul vietii, in 1989, destinul parintelui Arsenie Boca e un martiriu crestin. Si totusi, in mod paradoxal, prin sarguinta Securitatii, biografia lui se implineste astazi. Din dosar aflam mai multe marturii de credinta, ba chiar si unele detalii biografice, cum ar fi bataia sora cu moartea pe care tatal sau (un om deosebit de aspru) i-a dat-o pentru ca pierdea timpul – un pacat imens, la intelegerea caruia nu ajungi decat tarziu, la batranete. Brusc, raul si suferinta se transforma in lumina. Ca nimeni altul, parintele a inteles. Fara durere, nu rodeste nimic. Fara cruce, nu e cu putinta mantuirea.

Fericiti cei Prigoniti

Anunțuri

One Response to Dosarul de securitate al părintelui Arsenie Boca

  1. hemp says:

    ………………….Chilia ..Chilia Parintelui a ramas ca o marturie nestinsa a vietuirii sale isihaste in Muntii Sambetei spre mangaierea tuturor celor care ii calca pragul. a ramas pana astazi un loc de pelerinaj unde credinciosii se roaga pun o floare sau aprind o lumanare…Cat de frumoase sunt pe munti picioarele trimisului care vesteste pacea a solului de veste buna care da de stire mantuirea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: