Credinţa este temelia dragostei


Credinţa este temelia dragostei.

Veghează neîncetat să ţii credinţa şi veghează încontinuu ca sămânţa dragostei pe care credin­ţa o poartă în sine să crească şi să-ţi aducă bucurie. Deoarece credinţa singură, fără dragoste, rămâne mică şi nu aduce bucurie.

Insă când dragostea se răceşte în tine şi nu creşte şi nu aduce fructul bucuriei, ţine credinţa şi aşteaptă!

În nici un chip să nu pierzi credinţa. Şi aşteaptă, chiar mai mulţi ani, până ce dragostea va răsări din credinţă. Dacă pierzi dragostea, ai pierdut mult, însă dacă pierzi şi credinţa, ai pierdut totul.

Dacă pierzi dragostea, ai pierdut fructul din pom, însă dacă pierzi şi credinţa, ai tăiat pomul.

Când într-un an holda nu a adus rod, plugarul răbdător îşi lucrează holda cu îndoită trudă ca să rodească în anul viitor. Vecinii îl îndeamnă să vândă holda, dar el tace şi lucrează. Când, în anul viitor, holda nu rodeşte, plugarul răbdător îşi lucrează holda cu întreită trudă. Vecinii îl îndeamnă şi mai mult să-şi vândă holda. Însă când, în al treilea an, holda îi rodeşte din belşug, bucuria plugarului este întreită. Atunci vecinii tac, iar el se bucură. Dacă ar fi vândut holda, de ce s-ar fi bucurat acum ?

Sfântul Nicolae Velimirovici

Sursa: „Învăţături despre bine şi rău”, Editura Sofia, Bucureşti, 2006

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: