Ce echilibru social, întărit de faptul că familiile de la ţară şi chiar multe din cele ce reprezentau înalta societate aveau mai mulţi copii; erau foarte puţine familiile cu 1-2 copii.

Ce întorsătură a lucrurilor, cât egoism în societatea de azi când magazinele sunt suprapline, ţăranii nu ştiu cum să-şi valorifice produsele în exces şi renunţă la lucrarea pământului propriu pentru motivul că nu este profitabil.

Azi în familiile cu cele mai mari venituri se naşte un singur copil sau poate niciunul, dar câinii de rasă sunt nelipsiţi. Uneori întreţinerea unui asemenea animal costă mai mult decât întreţinerea unui copil.

Se aude uneori la ştiri că a fost găsit la container un nou-născut abandonat sau mort: o ştire vagă, după care nu se mai vorbeşte nimic…, pe când dacă sunt eutanasiaţi nişte câini vagabonzi, care fac atâtea victime omeneşti prin muşcăturile lor, se iau poziţii cu răsunet mondial.

Ce întorsătură a lucrurilor! Oare aceşti câini atât de protejaţi şi care ţinuţi în lesă înlocuiesc cărucioarele cu copiii de altă dată prin parcuri, vor putea asigura viitorul ţării? De pe urma ocrotirii acestor animale, care au ajuns mai presus decât copiii, vom putea lua noi, cei care acum trăim aceste vremuri, pensiile necesare la vârsta a treia?

Nu este destul reducerea poporului român prin plecarea atâtor tineri în alte ţări, lăsând în ţara noastră loc liber pentru invadarea musulmanilor, negrilor etc.?

Oare ne vor aduce aceştia, care vin din ţările subdezvoltate şi teroriste o civilizaţie şi o credinţă mai bună? Unde este gândirea  şi morala sănătoasă a românului?

Oare o fi devenit politică de stat (de cine suntem oare conduşi?) scăderea natalităţii, distrugerea naţiunii, limitarea valorilor intelectuale şi lăsarea frâului liber şi necontrolat pentru categoriile sociale de jos?

Mă ispiteşte un gând urât: sterilizarea femeilor productive intenţionat prin practicarea variatelor metode anticoncepţionale, a avortului liber, insuficient controlat la cabinetele particulare, mai ales la fetele tinere; tendinţa crescând pentru practicarea operaţiei  cezariene, care limitează naşterea la cel mult doi copii.

Oare suntem în situaţia Chinei, ca să limităm chiar aşa de mult înmulţirea populaţiei? Atât noi cât şi restul Europei avem spor natural negativ.

Se abandonează tot mai mult calea naturală de naştere: viitoarele mame  nu sunt pregătite moral şi psihico-fizic pentru a fi mame.

Totul se rezumă la egoismul momentului: acum să nu mă doară,, dar la ce va urma nu se gândesc.

Pe cale naturală s-a născut de când este acest pământ, iar acum se luptă cu toate puterile să se renunţe la ce e natural.

Ziua de 8 Martie – Ziua Internaţională a femeii a fost onorată într-un mod aparte la secţia Nou-Născuţi Baia Mare: în cele 24 ore ale zilei de 8 martie au fost 8 naşteri, din care toate au fost cezariene, niciuna pe cale naturală ! Să fie o coincidenţă, se dorea să se atingă atunci procentajul de 30%, de cezariene din totalul de naşteri, tendinţă expresă de a se mai creşte acest procentaj?

Desigur nu toate au avut indicaţii medicale, un număr redus dintre cezariene au motivaţie medicală; o parte sunt opţiunile mamelor pentru acest tip de naştere, dar pentru justificare medicul le dă tot o conotaţie de motivaţie medicală şi în sfârşit o parte bună dintre ele sunt eşecuri ale unui travaliu natural eşuat, grăbit, forţat şi care pentru a nu compromite probitatea profesională, se termină tot cu cezariană.

Oare nu ar trebui să ne punem câteva întrebări care ar viza atât corpul medical, cât mai ales viitoarele mămici şi viitorul copiilor lor?

– este o politică socială de moment, ale cărei repercusiuni nu ne interesează în momentul de faţă?
– este aspectul mercantil urmărit de medicii ginecologi?
– este o lipsă de profesionalism în urmărirea gravidelor, care ulterior sunt dirijate intenţionat spre a opta pentru operaţia cezariană?

Îndrăznesc să fac o afirmaţie dură: nu mai avem obstetricieni, ci numai ginecologi, printre care sunt tot mai multe femei ginecologi. Unele au copii şi cu toate acestea rămân indiferente la ce se petrece cu alte femei şi resping ceea ce este natural şi fiziologic; am surprins odată o afirmaţie: „mie îmi place mai mult să tai”, referindu-se la secţiunea cezariană.

Nouă, românilor, nu ne place să facem statistici şi nici să evaluăm anumite fenomene negative, care ar trebui elucidate. Suntem prea comozi şi indiferenţi la ce se întâmplă cu copiii ce se nasc în mod forţat, programat – când medicul este de gardă,, pentru a nu fi deranjat de pacientă atunci când s-ar declanşa în mod natural naşterea.

Deşi uneori prea târziu, dar poate edificator pentru viitor s-ar impune o rememorare a momentului şi felului naşterii copilului care ulterior este descoperit cu handicapuri psihice şi fizice.

Oare explozia de cazuri de „Autism” nu are legătură cu naşterile forţate, programate, cu medicaţia (cytotec) şi metodologia de a grăbi naşterile, cu suferinţele neurologice „minore în  aparenţă” ce le prezintă nou-născutul după asemenea naşteri? Executarea cezarienelor înainte de a apărea semnele declanşării travaliului este asemenea metodei de a forţa un ou de găină clocit, din care nu a ieşit puiul odată cu ceilalţi fraţi, iar dacă este forţat prin spargerea cojii, va ieşi un „pui nimuric”.

Toate aceste lucruri ar trebui să ne dea de gândit referitor la viitorul copiilor şi al neamului nostru.

NOTA REDACŢIEI: Articol preluat, cu acordul autoarei, din revistele băimărene „Maramureşul medical” şi „Pro Unione”.

SURSA

Un băieţel din Slatina, de 12 ani, s-a îmbolnăvit de o boală foarte rară de piele. Avea bubiţe pe tot corpul din creştet şi până în tălpi care supurau puroi şi sânge şi care mai şi produceau o mâncărime foarte mare. Mama copilului s-a dus disperată la duhovnicul ei, spunându-i că nu ştie ce să mai facă cu băiatul ei, pentru că cei mai buni doctori de piele din Bucureşti nu reuşiseră să-i găsească diagnosticul şi chiar în ziua respectivă trebuia să meargă din nou la Bucureşti. Părintele i-a spus: „Soro, chiar acum am primit untdelemn din candela Sfinţilor de la Aiud şi dacă avem credinţă, Dumnezeu va face minuni. L-a dat pe copilaş şi, în drum de la Slatina spre Bucureşti, în tren, i s-au uscat bubiţele, au căzut jos şi a ajuns complet vindecat la medici.

Un preot cu o evlavie deosebită la Sfinţii din temniţa Aiudului mi-a cerut o bucăţică de sfinte moaşte pe care i le-am trimis printr-un diacon. Părintele diacon ajunsese noaptea la locuinţa părintelui şi, dându-ile, acesta se ducea cu bucurie mare spre camera lui, voind să le pună la locul special amenajat pentru Sfânt. La un moment dat, înainte să ajungă în cameră, aude din spate o voce care a strigat aşa: „Ioan!!!”. Părintele, uimit, s-a uitat în spate şi n-a văzut pe nimeni. Venindu-şi puţin în fire şi înţelegând că n-a fost voce de om cunoscut, a deschis cu grijă capacul răcliţei şi, uitându-se spre sfintele moaşte, le-a întrebat: „Te cheamă Ioan?” iar sfântul i-a răspuns: „Da!!!”

Două femei din Aiud, venind la mănăstire, mi-au spus că acuză dureri foarte mari la încheieturile genunchilor şi a gleznei. Le-am dat untdelemn din candela Maicii Domnului şi a sfinţilor, sfătuindu-le să se dea la locul durerii. După o săptămână au venit şi mi-au spus că după ce s-au dat cu untdelemn, li s-au luat durerile cu mâna. M-am cutremurat!

Un alt preot avea Sfinte Moaşte de la Aiud acasă; s-a trezit într-o zi cu  patru vrăjitoare la poartă care i-au zis: – Părinte, i-a de aici 400.000 de  Euro şi mută-te de aici! Dându-şi seama repede cu cine stă de vorbă le-a răspuns scurt: – Eu nu mă mut de aici! Rămânând uimite de refuz au  continuat cu insistenţă să-i spună: – Dacă nu te muţi tu, atunci spune-i la  acela care stă în casă cu tine, el să se mute. Înţelegând părintele că este vorba  de Sfântul de la Aiud le-a zis: – Eu nu-L dau pe Hristos afară din casă!!! Şi le-a închis poarta în nas. Până să aducă Sfintele moaşte acasă avea mari necazuri cu vrăjitoarele, dar din ziua aceea nu le-a mai văzut şi  nici nu a mai avut probleme.

Uneori vin oameni bolnavi care nu au o credinţă aşa de mare şi se dau  cu untdelemnul sfinţilor cu multă îndoială şi chiar şi aşa, sfinţii fac  minuni. Aşa dar mare au primit  aceşti pătimitori ai lui Hristos!

De exemplu un tânăr avea o boală  gravă de piele, pentru care medicii  nu i-au găsit leac. Mama lui era  credincioasă însă, şi a luat de aici nişte ulei să-i ungă trupul. Când a ajuns acasă, i-a uns o parte din trup, pentru că tânărul nu avea încredere şi o, minune, dimineaţa, locul care fusese uns cu ulei, era dimineaţă fără pată, sănătos.

Odată a venit un părinte de la Timişoara şi mi-a spus că mama lui a avut un atac cerebral şi era într-o stare foarte gravă de comă. Au dat-o cu untdelemn şi şi-a revenit complet. O femeie din Aiud avea dureri foarte mari la glezne. Cum s-a dat cu ulei i s-a luat durerea ca cu mâna. Şi nu s-a dat cu o credinţă cum o au de pildă unii bolnavi de cancer faţă de Sf. Ierarh Nectarie de Eghina sau Sf. Ioan Rusu.

În schimb, aici, chiar dacă vin cu o credinţă foarte mică, se dau cu untdelemn şi se tămăduiesc. Iarăşi, un domn din Aiud lucrează la penitenciar şi are foarte mari probleme cu spatele şi era caz de operaţie. După ce s-a dat cu ulei de la Maica Domnului, nu mai avea nici o durere şi nu a mai fost nevoie de nici o operaţie.

Nu mai spun de cazuri de demonizare. Au venit aici nişte fete demonizate şi numai ce se apropiau de osuar, începeau să zbiere şi să cadă pe jos, de ziceai că-i în gură de şarpe. Au fost două demonizate de la Satu Mare şi după ce au venit aici la rugăciune, li s-a mai ameliorat starea o bună perioadă de timp, dar am auzit că acum iar se simt rău.

A fost un grup de sârbi cu evlavie la martirajul românesc din temniţele comuniste şi era şi o doctoriţă printre ei, care mi-a mărturisit: „Părinte, n-am vrut să vă spun dar totuşi vreau să vă spun ce mi s-a întâmplat”. Îi dădusem, când venise prima dată aici, o parte de oseminte, ca să le pună la dânsa la spital. Şi-mi zice: „Părinte, când am plecat de la Aiud spre Petru Vodă, în drum am aţipit. Şi, când am aţipit, am văzut în faţa ochilor un tânăr foarte
frumos, cu foarte multe hematoame pe cap şi-i curgea sânge, şi foarte frumos la chip. Când l-am văzut, m-am înspăimântat; s-a menţinut câteva clipe vedenia, după care a dispărut şi în locul chipului lui a apărut o cruce foarte luminoasă, care a persistat câteva secunde, după care m-am trezit şi am bufnit în plâns”. Sfântul i s-a arătat.

Din revista Atitudini

„Nu mai e îndoială pentru nimeni că reformele ce se operează acum constituie începutul dictaturii. (…) Mişelia înlăuntru, umilirea în afară – iată care va fi caracterul acestei dictaturi în România”.

„Unitatea ideală ce exista între români se nimiceşte zi cu zi; în loc de-a sămăna în toate cele, începem a ne deosebi. Nu mai vorbim de nepăsarea noastră naţională, care-a făcut cu putinţă ca o promiscuitate etnică din cele mai curioase să formeze clasele culte şi consumatoare din România. Destul numai că limba e gonită de păsăreasca gazetelor, muzica de-o admirabilă adâncime e gonită de cântece nemţeşti şi franţuzeşti sau trasă pe calapodul celei străine, încât îşi pierde caracterul şi naivitatea; literatura – o reproducere rea a celor străine; legile – o traducere; organizaţia – o maimuţare” …

„Oameni care au comis crime grave rămân somităţi, se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie”.

„Ne mulţumim dacă actele guvernanţilor de azi nu sunt de-a dreptul de înaltă trădare, abstracţie făcând de toate celelalte defecte ale lor, precum mărginirea intelectuală, slăbiciunea de caracter, lipsa unui adevărat şi autentic sentiment patriotic”.

„Trădătorii devin oameni mari şi respectaţi, bârfitorii de cafenele – literatori, ignoranţii şi proştii – administratori ai statului român”.

„Nu mai e îndoială pentru nimeni că reformele ce se operează acum constituie începutul dictaturii. (…) Mişelia înlăuntru, umilirea în afară – iată care va fi caracterul acestei dictaturi în România. Nu există fără îndoială o mai mare tiranie decât cea demagogică.” 

„Caine, ce ai făcut pe Abel? suntem în drept a vă întreba. De când ţineţi puterea în mână ce aţi făcut cu acest popor pe care l-aţi momit întotdauna cu fraze sforăitoare şi care nu v-a întrebat niciodată de unde aţi venit şi unde vă duceţi?”

„Patrioţi făţarnici, v-aţi prefăcut că vărsaţi lacrime pe nenorocirile poporului şi, îndată ce aţi ajuns la guvern, cea dentâi grije a voastră a fost de-a arunca sorţii pe cămaşa lui şi de a vă împărţi funcţiunile şi grasele sinecure, căci niciodată nu v-aţi gândit decât la satisfacerea poftelor voastre nesăţioase.” 

„Aţi întreit dările săteanului, l-aţi executat cu dorobanţul şi i-aţi vândut cenuşa din vatră, l-aţi bătut şi torturat prin subprefecţii şi agenţii voştri şi astăzi pozaţi în apărătorul lui. Aroganţi în cuvinte, când a fost vorba de fapte aţi îngenuncheat înaintea străinului şi i-aţi oferit faţa fără să vă gândiţi că palma aplicată pe dânsa o resimţea ţara pe obrazul ei.”

„Cu gura plină de principie mari, n-aţi neglijat niciodată micele voastre interese şi, de ani, prezentaţi ţărei spectacolul scandalos ce-l vedem în istoria popoarelor numai în timpuri de decadenţă; îmbuibaţi însă nesatisfăcuţi, vă certaţi unii pe alţii, vă acuzaţi între voi de imoralitate, vă aruncaţi în faţă epitetele de cumularzi şi concesionari – toate acestea în ochii naţiunei uimită de atâtea turpitudini!”

„Aţi comis păcatul neiertat de care istoria vă va cere compt sever: acela de a fi zdruncinat cu desăvârşire sentimentul onestităţii între cetăţeni. Ah! răspunderea vă este teribilă, căci o naţiune coruptă este o naţiune pierdută. Lumea v-a văzut cu mirare transformându-vă de azi pe mâine în milionari, fără să poată a-şi explica secretul acestei extraordinare schimbări. Cetăţeanul onest şi-a zis atunci cu descurajare că secretul avuţiei nu e în muncă, ci aiurea: îndoiala s-a introdus în sufletul lui, dezgustat, el a repeţit cuvântul lui Catone: Virtutea e o ficţiune. Exemplul pornind de la cap, contagiunea s-a lăţit, cangrena a coprins parte din corpul social, şi astăzi ameninţă să prăvălească naţiunea în prăpastie. Vă trebuie satirici ca Juvenal şi ca Barbier spre a vă descrie, cu vii culori, opera voastră, de care singuri vă spăimântaţi”.

„Aţi batjocorit întotdeauna libertăţile publice, cari sunt patrimoniul poporului, iar nu al vostru, căci aţi introdus tirania mediocrităţilor patente, aţi înfiinţat o sumă de satrapi în miniatură, cari au căzut ca lăcustele pe spinarea judeţelor, spre a le exploata şi jefui. Aceia din voi cari au rămas oneşti au devenit complicii lor, căci n-au avut niciodată destul curaj patriotic spre a-i denunţa naţiunii indignate.”

„Ceea ce ne dă dreptate – în contra voinţei noastre şi din nenorocire – e realitatea. Chiar de-am voi să calomniem , nu putem. De-am voi să zugrăvim lucrurile mai rele decum sunt condeiul nostru abia e-n stare a atinge umbra realităţii. Pentru a putea exagera ceea ce se-ntâmplă în ţară, în Parlament, în administraţie, în viaţa economică şi morală a imensei majorităţi a poporului, ar trebui cineva să-mprumute colorile negre din Infernul lui Dante. Şi oare nu este această Românie pentru poporul ei propriu un adevărat infern? Am dori să treceţi graniţa pe oriunde poftiţi, să ne spuneţi unde veţi găsi atâta boală, atâta mizerie, atâta rău trai şi totodată atâta gol sufletesc ca la populaţiunile din ţara noastră.”

(Extrase din: Radu Mihai Crişan, „Eminescu interzis” Gândirea politică, Editura TIBO)

Doi călugări vorbeau despre greutatea de a convinge un om de ceva.
–Cum poţi face să bea un măgar, căruia nu-i este sete?
–Cum poţi face să bea un măgar, respectându-i libertatea? Nu există decât un singur răspuns: să găseşti un alt măgar, căruia îi e sete…
–Cum aşa?
–Măgarul însetat va bea îndelung, cu bucurie şi cu voluptate, alături de fârtatul său.
–Ca să-i dea exemplu…
–Nu ca să-i dea exemplu, ci pentru că îi este fundametal sete.
–Aha! Acesta este secretul! Îi este într-adevăr pur şi simplu sete, veşnic sete.
–Şi poate într-o zi, fârtatul său, cuprins la rându-i de poftă, se va întreba dacă n-ar face bine să-şi cufunde şi el botul în ciubărul cu apă proaspătă.

Oamenii însetaţi de Dumnezeu sunt mai eficienţi decât mulţimea neghiobilor, care vorbesc despre el.

Spunem povestea:
Oricui se erijează în sfătuitor
Adolescentului care amână să se apuce de treabă
Cuiva care vorbeşte mult dar nu făptuieşte
Părintelui/liderului care vrea să-şi convingă copilul/subalternul.

De veghea patriei

Avem o ţară unde au stăpânit odată

Vitejii daci, bărbaţi nemuritori.

Şi unde stau de veacuri laolaltă,

Izvoare, văi şi munţi cu fruntea-n zări.

.

Avem troiţe sfinte, altare şi icoane

Şi candeli ard cu mii de pâlpâiri;

Avem atâtea lacrimi şi prigoane

Că ne e plin pământul de martiri.

.

Avem la Putna, Sfânt şi viu cu duhul

Pe cel ce-a stat Ortodoxiei scut;

Şi azi de-l vom chema să-nfrâng-apusul,

Va răsturna cinci veacuri de pământ.

.

Avem pe Brâncoveanu pildă tare,

Căci pruncii lui sub sabie-au căzut;

Ca să păzească fără de schimbare

Credinţa dreaptă-n care s-au născut.

.

Avem Ardealul sfânt, pământul răstignirii,

Cu tunuri sfârtecat de cel viclean;

Avem ierarhii sfinţi, pe Iancu şi martirii,

Pe Horia tras pe roată pentru neam.

.

Azi iaraşi te-au suit vrăjmaşii tăi pe cruce,

Ardeal cu trei culori împodobit;

Scriind deasupra vina ta cu sânge,

Aceea că, ortodoxia ai iubit.

.

Avem un Rai de sfinţi în temniţi daţi la moarte

Şi aruncaţi în groapa neştiuţi;

Dar astăzi dând pământul la o parte

Ies moaşte sfinte-n zeghe grea de deţinuţi.

.

E jertfa lor de veacuri mărturia

Ce strigă din morminte pân’ la noi:

Să apărăm cu râvnă Ortodoxia

Şi-acest pământ, de Sfinţi şi de eroi!

Unitatea ideală ce exista între români se nimiceşte zi cu zi; în loc de-a sămăna în toate cele, începem a ne deosebi. Nu mai vorbim de nepăsarea noastră naţională, care-a făcut cu putinţă ca o promiscuitate etnică din cele mai curioase să formeze clasele culte şi consumatoare din România.

Ideile mari asfinţesc!

Despreţuind biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională; dispreţuind limba prin împestriţări şi prin frazeologie străină, au lovit un al doilea element de unitate; despreţuind datinele drepte şi vechi şi introducând la noi moravurile statelor în decadenţă, ei au modificat toată viaţa noastră publică şi privată în aşa grad încât românul ajunge a se simţi străin în ţara sa proprie.

>Odinioară o Biserică plină de oameni, toţi având frica lui Dumnezeu, toţi sperând de la El mântuire şi îndreptându-şi vieţile după învăţăturile Lui; azi acea Biserică stă pustiită prin necredinţă şi nevoi. Spiritul speculei, al vânătorii după avere fără muncă şi după plăceri materiale a omorât sufletele.(…) Biserica lui Mateiu Basarab şi a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului, ea care domneşte puternică dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională în ţări unde românul nu are stat, ce va deveni ea în mâna tagmei patriotice? Un instrument politic.

Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine. Shakespeare cedează bufoneriilor şi dramelor de incest şi adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfinţesc(…)” „Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii”. „Oameni care au comis crime grave rămân somităţi, se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie”.(…). „Trădătorii devin oameni mari şi respectaţi, bârfitorii de cafenele – literatori, ignoranţii şi proştii – administratori ai statului român”.

Un individ cu sistemul nervos compromis

Veacurile viitoare nu vor putea să treacă fără un zâmbet de dispreţ peste uşurinţa cu care aruncăm de la noi bunuri morale pentru care un alt popor, mai aspru, mai primitiv şi mai tânăr, ar risca liniştea publică chiar. Ei bine, prin proiecte fragmentare şi votate ad-hoc se escamotează în România Constituţia şi regimul electoral şi această răsturnare cu susu-n jos a sorţii politice a ţării, această desfiinţare (…) a libertăţilor publice nu mai are puterea de-a tulbura apatia în care am căzut. Ce ne mai interesează pe noi, ce mai e în stare a ne mişca? S-ar părea că ne-am săturat de spectacolul inegalităţii, decretate oficial, între nulitate şi merit. Atâtea nulităţi s-au ridicat în cei din urmă ani, atâţia cavaleri de industrie s-au îmbogăţit încât spectacolul nu ne mai interesează şi pare c-am voi să vedem ceva nou, fie chiar cu preţul libertăţilor publice, fie chiar sub absolutism. Nu mai e îndoială pentru nimeni că reformele ce se operează acum constituie începutul dictaturii. (…) Mişelia înlăuntru, umilirea în afară – iată care va fi caracterul acestei dictaturi în România. (…) Nu există fără îndoială o mai mare tiranie decât cea demagogică. Nu-i vorba, nici absolutismul unui singur om nu-i vro poamă. Ş-aci te pomeneşti că un individ cu sistemul nervos compromis prin viţii şi desfrânări se constituie în reprezentant absolut al statului şi-i impune ca lege fel de fel de insanităţi cari-i trec prin minte, făr-a ţinea seamă nici de deprinderile abituale ale oamenilor, nici de necesităţile aievea ale statului.

Răspunderea vă este teribilă!

Caine, ce ai făcut cu Abel? suntem în drept a vă întreba. De când ţineţi puterea în mână ce aţi făcut cu acest popor pe care l-aţi momit întotdauna cu fraze sforăitoare şi care nu v-a întrebat niciodată de unde aţi venit şi unde vă duceţi? Apostoli ai unui liberalism înşelător, aţi falsificat simţul naţiunei prin promisiuni irealizabile, considerând negreşit că a promite e nobil, dar a-şi ţine cuvântul e burghez. Patrioţi făţarnici, v-aţi prefăcut că vărsaţi lacrime pe nenorocirile poporului şi, îndată ce aţi ajuns la guvern, cea dentâi grije a voastră a fost de-a arunca sorţii pe cămaşa lui şi de a vă împărţi funcţiunile şi grasele sinecure, căci niciodată nu v-aţi gândit decât la satisfacerea poftelor voastre nesăţioase. (…) Cu gura plină de principie mari, n-aţi neglijat niciodată micele voastre interese şi, de ani, prezentaţi ţărei spectacolul scandalos ce-l vedem în istoria popoarelor numai în timpuri de decadenţă; îmbuibaţi însă nesatisfăcuţi, vă certaţi unii pe alţii, vă acuzaţi între voi de imoralitate, …toate acestea în ochii naţiunei uimită de atâtea turpitudini!

Aţi comis păcatul neiertat de care istoria vă va cere compt sever: acela de a fi zdruncinat cu desăvârşire sentimentul onestităţii între cetăţeni. Ah! răspunderea vă este teribilă, căci o naţiune coruptă este o naţiune pierdută. Lumea v-a văzut cu mirare transformându-vă de azi pe mâine în milionari, fără să poată a-şi explica secretul acestei extraordinare schimbări. Cetăţeanul onest şi-a zis atunci cu descurajare că secretul avuţiei nu e în muncă, ci aiurea: îndoiala s-a introdus în sufletul lui, dezgustat, el a repeţit cuvântul lui Catone: Virtutea e o ficţiune. Exemplul pornind de la cap, contagiunea s-a lăţit, cangrena a coprins parte din corpul social, şi astăzi ameninţă să prăvălească naţiunea în prăpastie.

Aţi batjocorit întotdeauna libertăţile publice, cari sunt patrimoniul poporului, iar nu al vostru, căci aţi introdus tirania mediocrităţilor patente, aţi înfiinţat o sumă de satrapi în miniatură, cari au căzut ca lăcustele pe spinarea judeţelor, spre a le exploata şi jefui. Acum vă uitaţi fără voie în urma drumului parcurs şi, ca femeia lui Loth, rămâneţi împietriţi de groază. Vă întrebaţi singuri fără să vă gândiţi că întrebarea ce vă faceţi este condemnaţiunea voastră: «Dreptatea este ea oare bine aşezată pe puternice temelii? În loc de a-i aşterne «puternicele temelii» de cari vorbiţi aţi voit să-i clădiţi un edificiu pe nisip, spre a o lăsa în voia vânturilor.”

(Fragmente din Radu Mihai Crisan, Eminescu interzis – Gandirea politica, Editura Tibo, Bucureşti, 2009. Orice asemănare cu persoane şi situaţii reale nu este întâmplătoare)

“– Tot ce-am suferit – declara Petre Tutea –, aş fi neconsolat şi aş fi fost în tot timpul claustrării mele, în timpul prizonieratului meu în temniţă… dacă n-aş fi trăit convingerea fermă că îmi face cinstea suferinţei unui mare popor… greu de istorie şi de viitorul lui strălucit”. (ibidem). Hărţuit în permanenţă de regimul comunist prin autorităţile sale represive, Petre Ţuţea a avut curajul să-şi exprime convingerile sale legionare până în ultimele clipe ale vieţii:

“– Un Român absolut trebuie să fie legionar”, spunea el. “Corneliu Codreanu a fost o PERSONALITATE. Personalitatea e un ins care influenţează ambianţa prin simpla lui forţă harismatică; un om cu har. Si Codreanu a avut acest har, a facut o Miscare puternică” (ibidem). Pentru ca tot el să revină şi să adauge:

“– Legionarismul a fost o revoluţie pentru că a însufleţit o generaţie, construind ordinea de stat pe substanţa istorică a poporului român” (ibidem).

tutea.ro

Preotul ortodox din Sarasau, Gabriel Puscas, spune ca, initial, adica in 1456, biserica a fost construita din lemn, iar in anul 1600 a fost refacuta din piatra de catre sotia unui boier moldovean, doamna Balasa, care era originara din acest sat. El mai declara ca la acea data, greco-catolicii nu existau ca si cult.

“Am castigat procesul in 2000, dar acum iar suntem in proces, tot asa. Am castigat de doua ori la Curtea de Apel Cluj, in 2000 si in 2006. Acum au zis ca biserica este notata samavolnic in cartea funciara si doresc anularea, insa nu se poate pentru ca, normal, si de drept, ea a fost notata asa cum a fost inainte de aparitia primelor carti funciare, adica nu era notata, pentru ca toata lumea stia de cine apartine.

Biserica a fost initial, in 1456, din lemn, iar in jurul anului 1600, cand s-a construit aceasta, care e si acum, s-a facut din piatra, e scris inauntru. Ei n-au existat in vremea aceea. Ei au detinut-o dupa generalul Bucov care a fost pe aici, in 1800 si ceva.Biserica a revenit ortodocsilor dupa razboi, prin 1946. De atunci s-au facut slujbe acolo, a fost reparata, n-a fost lasata in paragina. Poarta Hramul Arhanghelilor Mihai si Gavril, iar greco-catolicii nu au asa ceva, ca hram”, afirma preotul.

Gabriel Puscas spune ca biserica este inchisa “ca la penitenciar”, dar ca isi doreste sa tina slujbe macar la hram.

“Deocamdata nu putem sluji, pentru ca sunt mai multe probleme acolo. Ei inchis acolo, au prins-o cu totul, ca la penitenciar. Ni s-a spus sa lasam, ca se uita occidentul la noi, dar la ei nu se uita ce fac. Noi suntem cu 140 in plus fata de ei. Dansii au cerut la un moment dat sa le dam in buna folosinta, ceea ce nu se poate. Nici credinciosii nu sunt de acord. Vrem sa facem slujba unde este normal, macar la hram”, a conchis preotul din Sarasau.

Urmatorul termen al procesului este programat sa aiba loc pe 23 februarie la Baia Mare.

Vlad HERMAN